OPT DOSARE PENALE deschise pe numele fostului președinte Traian Băsescu

Numele fostului preşedinte Traian Băsescu apare în opt dosare penale.

 

Procurorul general al României a cerut o situaţie cu privire la dosarele penale care îl vizează şi pe Traian Băsescu, a căror soluţionare a fost suspendată în timpul celor două mandate ale sale ca şef al statului.

 

Este vorba despre opt dosare penale în care nu s-a decis o soluţie până la acest moment: unul pe rolul Parchetului General, altul la DNA, un altul pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti şi cinci pe rolul DIICOT.

 

În ultimii ani au fost însă mult mai multe cauze în care se regăsea numele lui Traian Băsescu. La Parchetul General, în perioada 2004 – 2014 au fost 58 de dosare penale în ceea ce îl priveşte pe Traian Băsescu. Dintre acestea, 53 au fost soluţionate prin închidere, iar unele au fost declinate spre alte unităţi de parchet.

 

Potrivit datelor comunicate de Parchetul instanţei supreme, cele mai multe au fost închise pentru că fapta nu există sau nu întrunea elementele unei infracţiuni.

 

În ceea ce priveşte Direcţia Naţională Anticorupţie, în intervalul 2002 – 2012, au fost înregistrate patru cauze penale în care apare numele lui Traian Băsescu, din care unul singur este în curs de soluţionare, celelalte fiind soluţionate.

 

La Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au fost înregistrate în cursul anului 2012, şase dosare penale în care apare numele lui Traian Băsescu, din care cinci sunt în curs de soluţionare, iar unul a fost clasat prin ordonanţa din 9 ianuarie.

 

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, declara recent că a solicitat o situaţie privind dosarele fostului preşedinte Traian Băsescu, de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, DNA și DIICOT. Cererea a fost formulată în condiţiile în care imunitatea de care Traian Băsescu a beneficiat a încetat în 22 decembrie 2014, când şi-a încheiat mandatul.

 

La sfârşitul anului trecut, dosarul în care senatorul Gabriela Firea îl acuză pe fostul preşedinte Traian Băsescu de şantaj a fost redeschis de procurorii Parchetului instanţei supreme, întrucât fostul şef al statului nu mai beneficiază de imunitate.

 

În noiembrie 2014, procurorul general al României, Tiberiu Nițu, declara, că o posibilă redeschidere a dosarului „Flota” „va fi avută în vedere”, precizând că vor fi numeroase persoane care vor face „fel şi fel de solicitări”. Şeful Ministerului Public adăuga că aceste analize vor fi făcute în baza probelor şi pe baza dispozițiilor Codului de procedură penală.

 

Preşedintele Traian Băsescu spunea, în iunie 2012, că, din câte ştie, nu are niciun dosar penal, dosarele „Casa din Mihăileanu” şi „Flota” fiind închise, el apreciind că atacurile pe această temă reprezintă minciuni ale „puşcăriabililor”.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here