Opriți mascarada, un copil plânge! „Mi-e frică de domnul profesor, nu mai vreau să merg la școală”

Publicăm înregistrarea unei mărturii cutremurătoare: eleva de clasa a doua povestește abuzurile psihice și fizice la care a fost suspusă de către învățătorul Constantin Șerban @ „Interesul copilului” și tentativele de mușamalizare a cazului sunt argumentele care ne-au convins să luăm hotărârea de a face publică această înregistrare, realizată cu acordul părinților elevei @ Ministrul Educației, Monica Anisie, a cerut efectuarea unui control la Școala 28 „Mihai Codreanu”, acolo unde s-au petrecut aceste abuzuri @ Cu toate acestea, se fac intervenții, telefoanele sună: părinților li s-a sugerat să-și retragă plângerea, iar martorilor să-și schimbe declarațiile @ Sistemul îl protejează pe Constantin Șerban, căruia, la 69 de ani, i s-a prelungit pentru a patra oară dreptul de a preda, deși trebuia să fie de mult pensionat @ Șerban este lider al PNL Iași, dar a fost numit director de școală în timpul guvernării PSD

Am luat decizia să facem publică această înregistrare după ce am pus îndelung în balanță motive „pro” și „contra” ce țin de protecția copilulului, etică profesională și nu în ultimul rând prevederi legale. Înregistrarea a fost realizată cu acordul părinților elevei, care și-au exprimat aprobarea și pentru difuzarea acesteia.

„Interesul copilului” și nu „interesul public” a fost argumentul care a cântărit cel mai puternic în momentul în care am luat hotărârea să facem publică această înregistrare.

Tentativele de mușamalizare a cazului au pus capac. Familia elevei a fost contactată pentru a-și retrage plângerea, iar părinții copiilor care au asitat la actele de violență ale învățătorului Constantin Șerban au fost sfătuiți să-și schimbe declarațiile.

„Mi-e frică de domnul profesor, nu mai vreau să merg la școală”

Înregistrarea are mai puțin de un minut. Am decis să adresăm o singură întrebare copilei, tocmai pentru a nu-i influența cuvintele, gândurile.

„Ce s-a întâmplat?” Aceasta este singura întrebare. Într-o secundă, elevei îi piere sclipirea din ochi, vocea îi tremură:

„Pe mine m-a bătut domnul profesor și în prima zi de școală m-a făcut „butoi”. M-a lovit și mi s-a umflat degetul. Când am ajuns acasă, am început să plâng. Eu de asta fac pe mine, pentru că mi-e frică de domnul profesor… Și mi-e frică să mai vin la școală. Acum m-am înscris la un centru, măcar acolo să-mi fac temele. Și acum mi-e frică de domnul profesor, tare mi-e frică și nu mai vreau să merg la școală acolo…”

Ancheta dispusă de ministru: zile pierdute, birocrație, intervenții

Încă de luni, la câteva ore după ce 7IAȘI a dezvăluit cazul fetiței abuzate de la Școala Gimnazială nr. 28 „Mihai Codreanu”, ministrul Educației, Monica Anisie, a dispus efectuarea unei anchete la Iași, sub promisiunea că va avea „toleranță ZERO pentru violența în școli”.

Ancheta însă s-a împotmolit. Mama fetiței, cea care a reclamat cazul, a fost audiată de o comisie, care, conform declarațiilor sale, a fost mai mult preocupată de autenticitatea reclamațiilor depuse decât de soarta copilului.

„M-au întrebat dacă am scris eu reclamațiile sau altcineva și dacă am fost pusă de cineva să semnez aceste hârtii”, a povestit Paraschiva Nălbariu.

Mai mult, aceasta a reclamat și faptul că a fost sunată de către consilierul Prefecturii Iași pentru problemele romilor, Elena Motaș, pentru a o determina să-și retragă reclamațiile.

Alți părinți a căror copii au asistat la actele de violență au fost contactați pentru a-și schimba declarațiile.

Amintim că în ediția de luni, 7IAȘI a dezvăluit cazul unei fetițe de clasa a doua pălmuită și insultată cu apelativul „butoi” chiar de către învățătorul Constantin Șerban, unul dintre liderii PNL Iași.

Lider PNL Iași la catedră: a pălmuit o elevă și a făcut-o „butoi”. Mama fetei reclamă mușamalizarea cazului

Mama care a denunțat abuzul învățătorului Șerban: „Am fost sunată de la Prefectură ca să-mi retrag plângerea”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here