Operațiune antiteroristă la nord de Paris. Au fost găsite arme și explozibili în apropierea unei moschei

Poliția franceză efectuează joi o operațiune antiteroristă într-o regiune aflată la nord de Paris, informează Reuters citând reprezentanți ai poliției și autorităților.

 

Operațiunea desfășurată în zona Argenteuil, aflată la nord de capitală, nu este legată direct de atacul terorist mortal de la Nisa, a precizat un reprezentant al procuraturii. Poliția a găsit arme și explozibili într-un apartament.

 

Deocamdată nu se știe dacă au fost făcute și rețineri. La fața locului se află inclusiv forțele speciale.

 

De asemenea, în zona în care au loc perchezițiile a fost oprit traficul și polițiștii au stabilit un perimetru de siguranță.

 

Operațiunea are loc în apropiere de moscheea Dassault din Argenteuil (Val-d’Oise).  Le Soir informează, citând iTele, că se desfășoară două pecheziții, cu ajutorul membrilor RAID, o unitate de elită a Poliției naționale franceze.

 

(Sursa: HotNews.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here