Lavinia Lazăr
Spectacolul Veronika se hotărăște să moară a fost pus în scenă de Diana Udrea pe 10 ianuarie în Sala Studio, la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, sub coordonarea Laurei Bilic, în distribuție fiind Iuliana Budeanu. Un one-woman show de peste o oră care a avut ca teme centrale de reflecție nebunia, depresia, gândul suicidal, anxietatea, neîncadrarea în tiparul societății și frica de a ne întâlni sentimentele adevărate și de a fi sinceri cu noi înșine.
Pe scurt, romanul scris de brazilianul Paolo Coelho, dramatizat de Diana Udrea, face parte din trilogia Și în ziua a șaptea, din care mai fac parte Pe malul râului Piedra am șezut și am plâns și Diavolul și domnișoara Prym, iar subiectul textului o surprinde pe Veronika care la prima impresie e un om ca toți ceilalți. Primește oferte de la bărbați, dar rămâne singură și neîmplinită. Ia o supradoză și râmâne blocată în ospiciul Villete între adevărații nebuni. În această nebunie ea conștientizează mai bine stări și sentimente pe care nu le-a experimentat niciodată sau îi era frică să le aibă. Nu știa cum e să urăști, să te temi, să fii curios, să îți expui adevărul. Experiențele ei devin o nesiguranță în alegerea vieții și a morții. Susținerea teoriei nebuniei de doctorul Igor (cel care conducea spitalul) consta în aceea că Vitriolul, Principiul Amar se află în organismul uman. Simptomul era simplu. Prin construirea unor ziduri împotriva realităţii şi apariţia apoi, în faza finală, a lipsei oricărei dorinţe, pasiuni apărea chiar voinţa de a trăi. Personajul principal se împrietenește cu Zedka, o fostă gospodină care ajunge la ideea dedublării şi a peregrinării prin spaţiu în afara corpului, apoi se îndrăgostește de Eduard, un tip schizofrenic.
Moartea prin infarct nu survine şi Veronika împreună cu Zedka şi Eduard dispar din sanatoriu – unii fug, alţii sunt eliberaţi.
Atât în roman, cât și în spectacol îndoiala existenței lui Dumnezeu macină inimi și gânduri, însă, după conceptul Veronikăi, sinuciderea îi aduce așa zisa libertate dorită, chiar dacă e o insultă la adresa tuturor codurilor religioase: omul luptă ca să supravieţuiască, nu să renunțe.
Ceea ce am remarcat cu bucurie la regizoare, este faptul că spectacolele ei nu seamănă unele cu altele. Surprinde. Se joacă ba cu grupuri mari de actori, ba cu unul singur, ca aici de față. Experimentează ideea plasticității unor idei filozofice legate de viață și de moarte și aderă la texte puternice și provocatoare. Eleganța alegerii gesturilor, a luminii sau a scenografiei o preocupă ca și în cazul altor spectacole realizate de ea (Richard al III-lea de William Shakespeare, Paraziți de Marius Von Mayenburg, Portretul de Slawomir Mrozek sau alte exerciții/ examene de regie).
Spațiul scenic a fost unul gol, fără decor, doar jocuri de lumini stroboscopice, (calde sau reci) și umbre cu un univers sonor format din Liszt Transcedental Etude (S. 139), Jocelyn Pool – Women’s Magazine Tango și altă compoziție proprie adecvată subiectului.
Jocul actoricesc a fost cu urcușuri și coborâșuri. Început aproape promițător, continuare lineară, fără prea multă intenție, însă, pe parcurs, spre miezul reprezentației scenice am simțit încărcătură și izbucnirea atitudinii actoricești. Textul presupune foarte multe treceri de la o stare la alta, iar singur pe scenă e foarte greu să deprinzi și să delimitezi nuanțele. Fără prea multe pauze în vorbire, nu s-au înțeles toate replicile, mai ales când sonorizarea era la volum ridicat.
Coregrafia realizată de Cezara Hrușcă a avantajat-o pe Iuliana Budeanu. Au fost mișcări ample, mișcări specifice tangoului, mișcări sacadate, punctate de mai multe ori. Prin intermediul gesturilor, actrița „naște” și „moare”, se ridică și coboară, respiră și meditează, iar bucuria ei va fi tot una tristă.
Spectacolul mai vine în același timp, pe lângă această libertate interioară în care personajul alege să trăiască, cu o lume în care totul e interdicție. Cu mintea ei amară, cu nebunia ei pusă în lanțuri percepe o lume în care se vorbește puțin, se zâmbește trist și nu se iubește la timp. Dar după viață, cine știe?!
S-a terminat brusc, cu un final deschis pe remixul melodiei Pizetta creat de Klezmer, aplaudându-se și simțindu-se ritmul, ceea ce denotă că emoția și curajul cu care Diana Udrea a lucrat spectacolul trist și poetic deopotrivă vor mai avea ecouri și în alte spații teatrale.
Diana Udrea: „M-am simțit ca o creatoare mai mult ca oricând”
Cuvântul regizorului legat de alegerea acestui text și de modalitatea de lucru cu actorul: „Când am întălnit textul mi-am dat seama că este pentru Iuliana Budeanu, am avut sentimentul că va face cu el ce trebuie. Sunt foarte conectată cu el, îl simt, mă regăsesc, mă urmărește. A fost o provocare pentru mine întreaga etapă de lucru și am ajuns la concluzia că asta înseamnă lucru unu la unu. Într-un astfel de spectacol se vede cel mai limpede munca actorului și cea a regizorului. Simt că m-a calmat această colaborare. Este prima dată când am lucrat în liniște, cu calm, cu blândețe, m-am simțit ca o creatoare mai mult ca oricând. Ne-am dat timp, am lucrat trei luni și zi de zi Iuliana reușea să mă facă să o redescopăr. N-am întâlnit până acum o ființă atât de gingasă și grațioasă cum este ea. Are o forță imensă și acest lucru m-a atras, același urlet pe care îl am și eu înăuntrul meu dar care se manisfestă diferit. Am știut ce dorea de la mine și am știut ce să nu-i dau. Voia să fie diferit, să iasă din zona ei de confort, însă nu atât de mult încăt să pășească în a mea și am înteles asta. Pot spune că ambele am trecut peste câteva bariere și am lucrat într-o zonă ce nu era neapărat acasă iar acest lucru ne-a întărit. Acest proiect m-a făcut să realizez că „există în mine și alte Veronici pe care le-aș putea iubi”. M-am simțit altfel decât am crezut că sunt. A fost o gură de aer proaspăt. Cred că aveam nevoie. Acest spectacol este al ei, nu doar al meu, eu am fost doar o unealtă și mă bucur că m-a ales. Este prima dată când am acest sentiment, că spectacolul meu este al actorului. Nu știu dacă va mai avea cineva acest prilej, nu sunt darnică cu spectacolele mele, sunt copiii mei dar Iuliana Budeanu a câștigat acest drept. În urma acestui experiment am rămas cu multă liniște.”
Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Sala Studio – Veronika se hotărăște să moară. Regie: Diana Udrea. Coregrafie: Cezara Hrușcă. Distribuție: Iuliana Budeanu. Premiera spectacolului a avut loc pe data de 10 iannurie 2020.
