Omul de ştiinţă care a descoperit Viagra revine cu o descoperire ce va revoluţiona sănătatea sexuală

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

 

 

Unul dintre cercetătorii care au descoperit Viagra se pregăteşte să dezvăluie o nouă reuşită în domeniul sănătăţii sexuale, compania sa fiind aproape de a lansa în Europa un nou tratament pentru ejacularea prematură.
 

Mike Wyllie, care a luat parte la conceperea pilulei best-seller Viagra în cadrul Pfizer, a anunţat că Plethora Solutions, compania sa, se află în negocieri cu mai multe grupuri farmaceutice importante pe tema noului medicament sub formă de spray.

Tratamentul a fost aprobat de autorităţile europene după ce testele au arătat că spray-ul este sigur şi eficient în a trata ejacularea prematură, o problemă ce afectează unul din patru bărbaţi.

Plethora a obţinut „opt-nouă oferte” din partea companiilor care doresc să obţină licenţa pentru spray-ul Tempe, estimând că acesta va fi disponibil pe piaţă până la finalul acestui an.

Compania estimează că Tempe va atinge vânzări de peste un miliard de dolari după ce va fi aprobat şi de autorităţile americane, eveniment preconizat să aibă loc anul viitor.

Spray-ul, ce are numele oficial de PSD502, conţine doze scăzute din două anestezice care intenţionează să le ofere bărbaţilor mai mult control, fără a reduce plăcerea.

 

Spray-ul îşi face simţit efectul în cinci minute şi funcţionează până la două ore. În teste, 87% dintre bărbaţi au răspuns pozitiv la tratament.

Plethora intenţionează să vândă fiecare spray ce conţine şase doze pentru suma de 100 de dolari, un preţ comparabil cu cel al Viagra, care se comercializează pentru 23 de dolari o pilulă.

Wyllie recunoaşte că va fi dificil să convingă autorităţile medicale din Europa să acopere costul medicamentului, însă susţine că există o nevoie medicală reală.

Cercetătorul afirmă că afecţiunea are efecte dăunătoare asupra relaţiilor şi că, în cazurile severe, chiar asupra abilităţii oamenilor de a face copii.

 

Specialiştii estimează că ejacularea prematură afectează 30-45 de milioane de bărbaţi în Europa şi 50 de milioane de bărbaţi în SUA, fiind mai răspândită decât disfuncţia erectilă.

Un tratament rival, cunoscut sub numele de Priligy, este deja aprobat în Europa, însă Wyllie afirmă că datele arată că Tempe acţionează mai rapid şi are mai puţine efecte secundare.

 

 

 

(Sursa: descopera.ro)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here