Olivia Newton-John, devastată de apariţia fostului iubit după 11 ani în care l-a crezut mort: “Nu-i venea să creadă că era în viaţă”

Fiica actriţei Olivia Newton-John a relatat că mama sa niciodată nu s-a gândit că Patrick McDermott ar putea fi în viaţă.

 

„Este devastator”, astfel a calificat Chloe Lattanzi, fiica actriţei Olivia Newton-John, apariţia fostului iubit al mamei sale, după ce, 11 ani, nu a ştiut nimic de soarta lui. „Nu-i venea să creadă că era în viaţă după atâta timp”, a mărturisit fiica actriţei.

Patrick McDermott – dispărut în anul 2005, în largul coastelor californiene, de pe o barcă de pescuit – a fost găsit prin programul Dateline de la NBC, în Sayulita, o mică localitate mexicană, în apropiere de Puerto Vallarta, împreună cu noua lui iubită, o tânără de origine germană.

Chloe a făcut aceste remarci pentru revista New Idea. „Este cu adevărat devastator. A fost dificil pentru noi, pentru că pierdusem pe cineva drag”.

În anul 2009, un investigator angajat să-l găsească pe McDermott a dat de urmele lui în Puerto Vallarta, în vestul statului mexican Jalisco. Aceste indicii au permis staţiei de televiziune din Nayarit, Mexic, să-l localizeze, dar omul a refuzat să vorbească şi le-a cerut să înceteze să-l mai caute.

Actriţa australiană, care a devenit faimoasă după apariţia în celebrul musical ”Grease” (1978), alături de John Travolta, a creat un site pentru a-l localiza. În anul 2008, după trei ani de căutări, prietenul ei a fost declarat oficial mort, iar Olivia s-a căsătorit în secret cu omul de afaceri american John Easterling, în jungla din Peru.

La câteva luni de la data când McDermott a fost văzut pentru ultima oară pe barca de pescuit numită ”Libertad”, Associated Press (AP) a raportat că acesta era plin de datorii şi implicat într-un litigiu cu fosta sa soţie Yvette Nipar, pentru neplata pensiei alimentare a copilului lor.

În conformitate cu documentele consultate de AP, Patrick McDermott, care a locuit în Los Angeles, a declarat faliment în 2000, datorând 30.000 de dolari diverşilor creditori. Odată ce a fost declarat oficial mort, fiul său a încasat o asigurare pe viaţă, de 100.000 de dolari, pe care i-o lăsase McDermott.

Acum, după 11 ani, ascunzătoarea lui McDermott – de origine coreeană, în prezent în vîrstă de 59 de ani – a fost găsită de un grup de detectivi angajaţi prin programul Dateline al postului de televiziune NBC.

Detectivii au localizat în primul rând adresele de IP din Puerto Vallarta, care urmăreau în mod frecvent ştirile legate de dispariţia lui Patrick. Această pistă i-a condus la plajele din Sayulita, în Nayarit, şi astfel au fost în măsură să-l localizeze.

Persoana găsită a spus că nu va da declaraţii, şi le-a cerut să înceteze căutarea.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here