Oficialii ruși nu mai au voie să comenteze deciziile Guvernului fără aprobarea lui Putin

Vladimir Putin a interzis oficialilor ruşi să mai discute deciziile guvernamentale în public şi a sugerat că aceia care se opun politicilor executivului ar trebui să îşi dea demisia.

 

Preşedintele rus s-a referit la un proiect de lege pe care el, personal, îl susţine şi care presupune anchetarea dosarelor fiscale şi de către poliţie, nu numai de către Fisc, scrie The Moscow Times.

Mai multe personalităţi din guvern şi din sectorul privat au criticat acest proiect lege, printre care şi Dmitri Medvedev. Acesta din urmă a fost şi cel care, în 2011, ca şef de stat, a restrâns doar pentru Fisc posibilitatea de anchetare a dosarelor fiscale.

Vladimir Putin a reacţionat dur la aceste critici.

„Trebuie să le reamintesc că există o modalitate de a rezolva problemele înainte ca cineva să mai vorbească cu presa. Dacă cineva nu e de acord, precum Kudrin (fost ministru de Finanţe care a demisionat în 2011 – n. red.) în trecut, trece în rândul experţilor”, a declarat Vladimir Puţin.

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here