Oferte pentru TURISMUL BALNEAR: Preţuri între 330 şi 360 lei pentru şase nopţi de cazare într-o staţiune balneară

Patronatul din turismul balnear lansează mai multe oferte speciale, printre care şi „O săptămână de refacere” prin care un loc de cazare într-o cameră dublă cu mic dejun pentru o perioadă de şase nopţi costă între 330 şi 360 de lei în perioada 25 ianuarie – 30 aprilie.
 

„În preţ sunt incluse şi două proceduri pe zi. În cazul în care turiştii preferă acelaşi pachet, dar cu două mese pe zi, tarifele urcă la 470 lei pentru hotelurile de două stele şi 540 de lei pentru cele de trei stele”, potrivit unui comunicat transmis MEDIAFAX de Organizaţia Patronatelor din Turismul Balnear (OPTBR).

 

Programul „Decada balneară” presupune zece zile de sejur, pensiune completă, minim şapte zile de tratament şi două proceduri pe zi şi costă 710 lei de persoană pentru structurile de două stele şi 830 de lei pentru cele de trei stele.

Un alt program, „Hai la băi!”, pentru o perioadă de şase zile cu pensiune completa), două proceduri pe zi şi cinci zile tratament este disponibil la tarife de 625 lei, respectiv 750 lei.

„Wellness balnear” include trei nopţi de cazare, două zile de demi-pensiune, o masă festivă, acces la piscine, saună şi sală de sport, două proceduri tip wellness (masaj sau şedinţă de întreţinere facială/cosmetică) şi costă 625 de lei pentru hotelurile de trei stele şi 650 de lei pentru cele de patru stele.

La programe participă unităţi de cazare din Amara, Băile Felix, Băile Herculane, Băile Tuşnad, Băile Olăneşti, Buziaş, Călimăneşti-Căciulata, Covasna, Geoagiu Băi, Lacu Sărat, Moneasa, Pucioasa, Sângeorz-Băi, Sinaia, Slănic Moldova, Stâna de Vale, Turda, Tuşnad şi Vatra Dornei.

 

Şi ANAT a lansat programul „Înscrieri timpurii”, care presupune acordarea unor reduceri de preţ de până la 30% pentru turiştii care aleg să achiziţioneze un pachet de servicii turistice cu
plata integrală în perioada 1 februarie – 31 martie 2014.

Oferta cuprinde hoteluri şi unităţi de cazare de la două la patru stele pe litoral, în staţiunile montane, balneare şi de agroturism, precum şi în Delta Dunării.

 

Sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here