Lavinia Lazăr
V-ați gândit vreodată ce modalități puteți găsi pentru a deveni (și) mai fericiți? V-ați gândit, poate, că niște „iepuri de casă” ar deveni, la un moment dat, o soluție potrivită pentru asta? Ei bine, dar… „A trecut atâta vreme? Iepurii de casă habar n-au de partide politice”. Dar ce vă faceți când rămâneți închiși într-o celulă timp de 15 ani? La ce vă gândiți? Aveți timp de idealuri sau vă stă gândul la „Be-Me-Fe, adică Băutură, Mâncare și… Femei”. „Celula izolează viitorul de trecut. V-ați răzbuna acum pentru ce ați făcut cândva? Dacă nu există urmări, nu există nici cauze, iar dacă nu există încheiere, înseamnă că n-a fost nici început. Adică niciodată n-a existat și nu există nimic.”
În această notă dură și suprarealistă începe și continuă spectacolul Portretul montat de tânăra regizoare Diana Udrea, care, de altfel, nu e la prima apariție în lumea regiei teatrale românești. A mai pus în scenă spectacolul Paraziți de Marius Von Mayenburg care s-a jucat la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași participând totodată și la „Festivalul Internațional de Teatru Independent de la Constanța”, ediția a III-a din 2018; a mai montat fragmente din Ivanov de A. P. Cehov, Hamlet și Richard al III-lea de William Shakespeare, dar și micro-spectacole de Commedia dell Arte, ca examene în cadrul Facultății de Teatru, Secția Regie, a Universității Naționale de Arte „George Enescu” Iași. De altfel, și spectacolul de la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava rămâne într-un areal universitar, el reprezentând examenul de licență al (încă) studentei Diana Udrea.
Piesa Portretul este unul dintre textele mai puțin cunoscute ale lui Slawomir Mrożek. În România, după informațiile pe care le deținem, nu a mai fost montată până acum. În 1963, Mrożek emigrează în Franța şi mai târziu în Mexic, revenind în Polonia natală abia în 1996. A scris povestiri satirice, piese de teatru, cele mai renumite fiind Tango și Emigranții, toate cu temă filosofică, politică și psihologică, descriind condițiile specifice ale Poloniei, ale comunismului polonez în care, însă, e recognoscibil comunismul întregului bloc est-european.
Portretul este povestea a doi bărbați. Unul l-a trădat pe celălalt și nimeni nu știe când, pentru cine, pentru ce. Se întâmplă într-o Polonie ipotetică, adică nicăieri sau în anii 60 – o lume care devine „înghețată”, o lume a lașităților de duzină, în care se învârte personajul Bartodziej.
Într-un alt plan, Anatol trăiește în frenezia banilor și a femeilor tinere la modă. Dar această lume este doar iluzie. Este un joc destinat eșecului care este jucat între cei doi bărbați, un joc mult apreciat în Polonia. Textul în sine schițează aluziv imaginea lui Stalin (evocată de titlul Portretul), însă deschide o temă a dictatorului și dincolo de granițe localizabile istoric.
Premiera este și prima producție din acest an a Teatrului Municipal „Matei Vişniec” din Suceava, dar și o primă întâlnire dintre publicul sucevean cu dramaturgul polonez. O întâlnire grea, paradoxală, cu multe ambiguități, concentrată pe propuneri de debate implicit în arealuri tematice precum libertatea, nebunia, conștiința, vinovăția. Textul lui Slawomir Mrożek rămâne actual tocmai prin diversitatea de conflicte pe care le etalează. Niciunul dintre cele două personaje masculine nu sunt inocente, au secrete și mărturisiri datate într-un timp trecut ce nu poate fi uitat.
Regizoarea preferă să construiască un spectacol în cheie fin intelectualistă, susținut de o scenografie minimalistă și de un light design relevant pentru trăirile personajelor, ambele datorate lui Sebastian Rațiu. Actorii Horia Andrei Butnaru (Bartodziej), Răzvan Bănuț (Anatol), Delu Lucaci (Oktawia, Psihiatrul, Anabella) realizează în mare parte un trio scenic compatibil și funcțional. Granița dintre comic și absurd este reflectată prin jocul actorilor care introduc spectatorii în complicatele mecanisme ale istoriei și ale psihicului uman.
Cu toate acestea, au existat mici desincronizări din partea tehnică. Nu a fost mereu o sincronizare între sunet și partea de mișcare. Lumina violet dominantă a obosit la un moment dat ochiul, iar în unele momente în care era întuneric, se mai putea „jongla” pe ideea de lumină. Pe lumină și pe alte filtre, pe alte nuanțe. La început, cel care întruchipează rolul lui Bartodziej rostește replicile prea încet, iar în unele părți nu se înțeleg clar textul propriu-zis.
Spectacolul este un cumul al dilemelor existenţiale a trei oameni; el descrie manipularea maselor şi intrigile politice. Sunt personaje care au trăit experienţe traumatizante; în principiu, tipologiile tind să rămână la fel, singurătatea lor fiind concentrată pe interiorizare extrem de bizară, justificată. Portretul se concentrează pe imaginea cruntă în care oamenii au suferit în regimul totalitarist, indiferent de alegerile lor politice. Regretele și conflictele interioare ale lui Bartodziej vin în concordanță cu apariția spiritului lui Anatol.
Acesta este, de altfel, momentul în care am simțit că începe cu adevărat spectacolul. A avut alt puls. Răzvan Bănuţ realizează organic trecerea de la spiritul lui Anatol care îl bântuie pe Bartodziej şi Anatol cel eliberat din puşcărie. Are forță, are carismă și o face cu simț de răspundere. Atent la detalii și la fiecare gest, completează complex acțiunile întreprinse de Bartodziej.
Bartodziej are doar remuşcările trădării şi nu este dispus să renunţe la ele, iar asta îl defineşte. Anatol este un condamnat politic, fără o idee clară. Ambii sunt marcaţi de portretul tiranului care le-a dat un sens vieţii, paradoxal însă, tocmai prin transformarea existențelor lor în adevărate coșmaruri.
Pe parcursul reprezentației, constatăm că politica joacă în viața iepurilor de casă același rol pe care-l joacă în societățile oamenilor. Dar cine are curajul să iasă din aceste mecanisme ce par uneori prestabilite? Intervenția psihiatrului arată că: „Știința este deasupra moralității. Moralitatea este un obiect al științei și nu invers. Noi, savanții, cercetăm moralitatea științific.” Inteligent este gândită și scena de la final în care Delu Lucaci, impresionează prin încărcătura cu care rostește: „Anatol va sta la noi și asta o să-i facă bine, sper. Eu îl părăsesc.” Are un traseu atent lucrat în care schimburile personajelor pe care le realizează rămân într-o notă a credibilului.
Despre experiența montării textului, Diana Udrea spune într-un interviu:
„ (…) În Portretul lui Sławomir Mrożek ne întâlnim cu o vină atât de puternică încât ne acaparează viața, ne oferă materializarea conștiinței noastre și scoate la suprafață importanța vieții interioare. Ne obligă să ne privim în ochi și să recunoaștem cine suntem, ne împinge să privim în adâncul sufletului nostru și să depășim prăpastia. Portretul ne invită să realizăm că cel mai mare dușman al nostru suntem chiar noi înșine.”
Un spectacol în care se scoate în evidență grotescul unei legende pesimiste… scenele reprezentând lovituri și (re)amintiri pentru o vreme suspendată și teribil de grea… Timpul teatrului și al ideilor s-a prelungit mult după …
Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, Suceava/ Portretul după Slawomir Mrożek. Traducere și adaptare: Stan Velea. Regia: Diana Udrea. Scenografia / light design: Sebastian Rațiu. Distribuţia: Horia Andrei Butnaru, Răzvan Bănuț, Delu Lucaci. Regizor tehnic: Cătălin Rodenciuc. Data vizionării spectacolului: 10 Februarie 2019.
