Oameni care trăiesc în cuşti în Hong Kong. FOTO

 

Hong Kong este unul din „tigrii asiatici”, cu o economie înfloritoare şi un nivel de trai, per ansamblu, ridicat. Însă nu toată lumea din regiunea administrativă specială chineză o duce bine. Sărăcia este un fenomen comun la periferiile oraşului în care trăesc peste 7 milioane de persoane.
 

Viralnova a publicat o serie de fotografii cu oameni care trăesc în cuşti. Imaginile tulburătoare au fost realizate de fotograful Brian Cassey.

 

 

 

Potrivit sursei citate, oamenii sunt nevoiţi să trăiască astfel din cauză că nu-şi pot permite să plătească o chirie într-o casă mai decentă. Şi totuşi, chiar şi pentru a locui în aceste cuşti, trebuie să achite aproximativ 200 de dolari pe lună.

 

 

 

Uneori, într-o cameră pot fi înghesuite chiar şi 20 de cuşti. Ocupanţii acestora au baie comună, folosind aceeaşi toaletă şi aceeaşi cadă.

 

 

 

Cele mai multe dintre aceste apartamente nu au bucătărie, aşa că oamenii cheltuiesc foarte mult pe hrana preparată pe care o cumpără din oraş, mai scrie sursa citată.

 

 

 

Pentru „câinii de cuşcă” – aşa cum sunt porecliţi – nu există alternativa unei vieţi mai bune. Fie trăiesc aşa, fie pe stradă.

 

Sursa: gandul.info

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here