O tânără din SUA a strâns sute de mii de share-uri cu un gest curajos. VIDEO

 

Whitney Thore, blogger şi producător radio, este una dintre femeile care se luptă cu kilogramele în plus. Ea susţine, însă, că a învăţat să îşi accepte propriul corp şi că nu îi este ruşine cu acesta, motiv pentru care a iniţiat o campanie, numită „No Shame Body Campaign”, prin care îşi doreşte să sprijine şi să inspire alte femei care se confruntă cu aceeaşi problemă.
 

Thore a început să danseze la vârsta de 4 ani, iar la 16 ani preda deja un curs la o şcoală de dans din Statele Unite. Ea a încetat să mai danseze în timpul anilor de facultate, atunci când a început să ia inexplicabil în greutate.

 

 

Sursă: YouTube

 

„Fiindu-mi imposibil să mă uit la mine în oglindă, am picat cursul de dans în primul semestru. Până în momentul în care am absolvit facultatea, am fost diagnosticată cu sindromul ovarian polichistic, m-am mutat în Coreea şi m-am îngrăşat 91 de kilograme, am reuşit în final să dansez în societate, la un club sau la o petrecere, dar niciodată nu am visat că voi preda din nou sau că voi mai dansa în faţa publicului vreodată”, explică femeia.

Totul s-a schimbat însă atunci când Jared Pile, una dintre gazdele emisiunii radio matinale produse de Thore, a sugerat că aceasta ar trebui să se filmeze în timp ce dansează.

Ea a acceptat şi a postat pe platforma YouTube o înregistrare care a fost foarte apreciată de internauţi şi a devenit viral. Practic, americanca a arătat prin gestul său că şi persoanele supraponderale pot dansa şi se pot simţi bine în propria piele.

La puţin timp de la postare, clipul a strâns peste 150.000 de share-uri pe Facebook şi mai bine de 1 milion de vizualizări pe YouTube.

 

(Sursa: gandul.info)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here