Suceveancă acuzată că şi-a abandonat copilul nou născut pe câmp, condamnată la şase ani de închisoare

FOTO: monitorulsv.ro

Ştefania Maria Apetrei, de 20 de ani, din comuna suceveană Drăguşeni, a fost condamnată la şase ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la violenţă în familie. La sfârşitul lunii iulie 2015, tânăra şi-a abandonat copilul nou născut pe un câmp, norocul acestuia fiind nişte tineri, ce au dat de el întâmplător.

Tribunalul Suceava a condamnat-o pe inculpata Ştefania Maria Apetrei, de 20 de ani, din comuna suceveană Drăguşeni, la şase ani de închisoare pentru tentativă la infracţiunea de violenţă în familie. În plus, aceasta trebuie să achite statului suma de 2.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Decizia judecătorilor suceveni nu este definitivă, părţile din dosar au drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, relatează Adevărul.

 

La mijlocul lunii septembrie a anului trecut, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Ştefania Maria Apetrei pentru comiterea infracţiunii de tentativă la violenţă în familie. Anchetatorii au stabilit că în data de 24 iulie 2015, inculpata a mers la Maternitatea din Fălticeni unde a născut un băieţel. Pe toată perioada sarcinii, aceasta a ţinut sarcina ascunsă faţă de toate persoanele, inclusiv rudele apropiate, singurul care ştia de starea ei era concubinul său Andrei Berciu, de 22 de ani.

La data de 27 iulie 2015, concubinul inculpatei a mers la spital pentru că ştia că tânîra urma să fie externată, însă aceasta i-a spus să meargă singur spre casă deoarece formalităţile de externare durează foarte mult, astfel că va veni singură acasă, când va rezolva problema externării precum şi cea a adopţiei.

 

 Din probele administrate la dosar de procurorii suceveni rezultă că Ştefania Maria Apetrei a fost externată din spital împreună cu nou născutul, în jurul orei 13.00, iar cu o maşină de ocazie s-a deplasat până în comuna Vadu Moldovei. Din locul unde a coborât din maşină a mers pe jos pe o distanţă de câteva sute de metri, pe un drum de ţară, iar în locul respectiv şi-a abandonat copilul în plin câmp. Locul unde a fost abandonat micuţul este la o distanţă mare de case, la circa 3 – 4 metri de drumul de ţară, într-un loc cu buruieni cu înălţimea de peste jumătate de metru.

Ulterior, tânăra a mers la domiciliul părinţilor săi din satul Broşteni, spunându-i concubinului ei că fiul lor a fost lăsat la maternitate pentru a fi dat spre adopţie. În jurul orei 15.00, pe drumul de ţară unde a fost abandonat bebeluşul a trecut întâmplător un grup de patru tineri.  Aceştia au auzit scâncetele copilului, au mers spre locul de unde proveneau aceste zgomote, descoperind cu stupoare că acolo se afla un nou născut. Tinerii au anunţat şi alte persoane despre descoperirea lor, astfel că la scurt timp, la faţa locului s-a deplasat o ambulanţă care a transportat copilul înapoi la Maternitatea din Fălticeni.

Conform concluziilor cuprinse în raportul de constatare medico – legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Suceava, medicul legist a constatat că micuţul nu prezintă semne de violenţă pe suprafaţa exterioară a corpului. În opinia medicului legist, starea de nou născut şi expunerea la acţiunea agenţilor externi a pus în primejdie viaţa victimei, mai arată sursa citată.

 

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava a instituit măsura plasamentului în regim de urgenţă pentru băieţel, acesta fiind încredinţat bunicilor materni.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here