O știre care nu interesează pe nimeni

Aşa cum prevedeam din 2014, Centura Bacăului nu se mai face! E o ştire care ar trebui să deschidă jurnalele de ştiri din România. Cea mai mare investiţie de infrastructură din Moldova, finanţată din bani europeni, e îngropată, i s-a pus cruce înainte de-a începe. Erau proiectaţi 30 km de şosea, din care 17 km de autostradă, în centrul regiunii, acolo unde se intersectează toate rutele comerciale pe care Moldova le are spre Braşov (Ardeal) şi Bucureşti.

 

Asemenea subiecte ar trebui să întoarcă pe dos societatea românească, pentru că aceste eşecuri ne distrug economia, ne afectează dezvoltarea şi compromit viitorul generaţiilor tinere care, altfel, ar fi trăit mai bine. Aceşti paşi înapoi, unul după altul, la nesfârşit, îngroapă toată Moldova. Investiţiile directe întârzie sau dispar definitiv. E un sabotaj a cărui anvergură depăşeşte efectul fraudelor apărute în dosarele DNA în mod curent. E un cataclism.

 

Doi constructori locali, Umbrărescu şi Cășuneanu au fost respinşi la licitaţie deşi aveau ofertele cele mai mici, chiar cu vreo 30% mai mici. După doi ani de contestaţii şi la scurt timp după vizita lui Ponta în Turcia, este desemnată câştigătoare o firmă din Ankara, cu doar 5 ani de experienţă. O ţeapă. Turcii au cerut un avans de 15%, care ar fi fost ilegal. CNADNR se chinuie acum să rezilieze contractul, iar finanţarea a fost tăiată.

 

În acest timp, Umbrărescu şi Cășuneanu au cam terminat-o cu drumurile, şi-au închis afacerile şi sute de angajaţi au fost trimişi în şomaj. Ambasadorul SUA a trecut prin Iaşi cu mesajul că Moldova nu poate fi salvată fără infrastructură, dar partenerii politici sunt nişte imbecili care se resetează la infinit, dar a căror viziune se limitează la un post bine plătit, o casă, o maşină scumpă şi o vacanţă de lux.

 

Citește și Un eșec colosal: Centura Bacăului, la Sfântu’ Așteaptă. Promisiuni, termene şi apoi întârzieri infinite

 

Dacă nu răsturnăm masa Guvernului cu subiectul Centurii Bacăului şi dacă nu îi dăm oficial interdicţie lui Ponta să mai calce prin judeţul Iaşi, printr-o declaraţie fermă, votată în CJ, şi cu alertă permanentă la Poliţia Judeţeană, atunci o să rămânem o populaţie de rangul II, obişnuită să stea la colţ, să tacă la comandă şi să pupe mâna unor escroci notorii din PSD, PNL sau de la Cotroceni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here