O scuză mai bună de a chiuli de la şcoală nici că există

Xabi Glovsky – în vârstă de doar nouă ani, dar deja cu o mare pasiune pentru Boss – ştia că a doua zi nu se va trezi la timp pentru a ajunge la şcoală. Şi aşa, a făcu un pas mai departe. În plin concert (pe 15 martie, la Arena din Los Angeles Sport), i-a arătat lui Springsteen o pancartă: dar nu pentru a cere un cântec, aşa cum fac fanii mai vechi şi nici să meargă să danseze pe scenă cu el.

 

Pe pancarta albă, Xabi a scris: „Bruce, mâine voi întârzia la şcoală. Te rog, semnează-mi motivarea”. Zis şi făcut. Rockerul a trimis personalul de la securitate să-l conducă pe copil în culise, împreună cu tatăl său, Scott, un avocat în vârstă de 48 ani, care povesteşte: „De îndată ce l-a văzut pe fiul meu, Bruce a exclamat:” Iată-l pe băiatul mare”.

Apoi, i-a cerut numele învăţătoarei, a luat un stilou şi hârtie şi a început să scrie”. Rezultatul? Tatăl şi fiul au fost fericiţi, iar învăţătoarea a rămas uimită în faţa unei astfel de scuze neobişnuite şi a unui autograf special.

Cântăreţul american Bruce Springsteen, poreclit „The Boss”, s-a născut la 23 septembrie 1949 în Long Branch, New Jersey. Starul, care este compozitor şi interpret, este cunoscut în toată lumea pentru rock-ul său romantic, versurile poetice şi pasiunea pentru cultura americană, în special din New Jersey.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here