O româncă din Statele Unite și-a anunțat candidatura pentru funcția de primar al orașului Las Vegas.
Irina Hansen este născută la Timișoara, dar trăiește de zeci de ani peste Ocean. Ea va avea patru contracandidați la alegerile locale de anul viitor.
Actualul primar, Carol Goodman, a anunțat recent că nu va candida pentru un nou mandat, astfel că Hansen se va lupta pentru post cu consiliera Victoria Seaman, fosta congresmană Shelley Berkley, antreprenoarea și asistenta medicală Donna Miller și femeia de afaceri Tera Anderson, scrie Digi24.
Cine este Irina Hansen
Irina Hansen s-a născut la Timișoara, dar a emigrat împreună cu familia sa în Statele Unite, „pentru a scăpa de conducerea opresivă a unui dictator comunist. Ea a crescut în Yorba Linda, California, alături de cei unsprezece frați ai săi”, se arată pe site-ul de campanie al acesteia.
Hansen se declară conservatoare, iar programul ei electoral promite o creștere economică durabilă, asigurarea siguranței orașului și găsirea unei soluții la criza de persoane fără adăpost.
„Irina crede că, sub conducerea ei, va putea crea o creștere economică durabilă în Las Vegas și va restabili încrederea poporului în oficialii aleși. S-a săturat de oameni care fac promisiuni goale pentru a fi aleși, ceea ce s-a transformat în inactivitate și mulțumire”, se arată în comunicatul care anunță candidatura româncei la funcția de primar.
Ea trăiește în Las Vegas încă din 1998, iar din 2005 a intrat în afacerile imobiliare. Românca este membru al Asociației Agenților Imobiliari din Las Vegas, Asociației Naționale a Agenților Imobiliari și a Consiliului Residential Real Estate, iar în urmă cu patru ani a înființat Prestige Salon and Spa.