O palmă pentru ICR. Scriitorul Dan Sociu refuză premiul "Cartea de Poezie a anului 2013" finanţat de Institut

Scriitorul Dan Sociu, desemnat câştigător al premiului „Cartea de Poezie a anului 2013“, pentru volumul „Vino cu mine ştiu exact unde mergem“, a declarat, sâmbătă, că va refuza distincţia, întrucât aceasta este finanţată de Institutul Cultural Român (ICR).

 

Organizatorul şi iniţiatorul Galei Tinerilor Scriitori, Dan Mircea Cipariu, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax că premiul „Cartea de Poezie a anului 2013“ nu se va mai decerna, după ce scriitorul Dan Sociu a confirmat că refuză să primească această distincţie. „Premiul va râmâne în palmaresul oficial al Galei, dar nu va fi decernat“, a declarat Dan Mircea Cipariu, precizând că juriul a atribuit deja acest premiu scriitorului Dan Sociu.

 

Scriitorul Dan Sociu, desemnat câştigător al premiului „Cartea de Poezie a anului 2013“, pentru volumul „Vino cu mine ştiu exact unde mergem“, a declarat sâmbătă că va refuza distincţia, întrucât aceasta este finanţată de Institutul Cultural Român (ICR).

 

Premiul „Cartea de Poezie a anului 2013“, în valoare de 3.000 lei, este oferit de Institutul Cultural Român (ICR), reprezentat de Nagy Zoltan Mihaly, vicepreşedintele ICR.

 

În contextul în care doar partea financiară este oferită de Institutul Cultural Român, juriul evenimentului fiind cel care a decis câştigătorul, poetul Dan Sociu a precizat că: „Nu e oferit de ei (ICR, n.r.), dar premiul îl iau din mâna vicepreşedintelui ICR, aşadar este cam aceeaşi chestiune“.

 

„Ar fi ruşine să am o relaţie prietenească cu reprezentanţii noştri politici de acum“, a mai spus aceasta. Totodată, Dan Mircea Cipariu, organizatorul şi iniţiatorul Galei Tinerilor Scriitori – Cartea de Poezie a anului 2013, a afirmat că: „Dacă avem o discuţie pe teme literare atunci pot să înţeleg că cineva acceptă sau nu acceptă un premiu literar, dacă avem o discuţie politică, nu mă interesează“.

 

„Noi am propus şi am cerut o finanţare – este vorba de Asociaţia Euro Culturart – din partea ICR, iar Institutul, ca şi anul trecut, pentru că nu e prima dată când se întâmplă acest fapt, a finanţat acest premiu”, a mai precizat acesta.

 

Dan Mircea Cipariu a afirmat că: „Guvernul României sau Institutul Cultural Român sau orice autoritate din România administrează banii cetăţenilor, nu sunt nici banii ICR-ului, nici ai Guvernului. (…) Sunt banii cetăţenilor”.

 

Juriul a fost format din critici literari care au câştigat premiul Tânărul critic literar în cadrul galei, la ediţiile 2011, 2012, 2013 – Alex Goldiş, Bianca Burţa-Cernat şi Mihai Iovănel.

 

Organizatorii celei de-a patra ediţii a Galei Tinerilor Scriitori – Cartea de Poezie a anului 2013 sunt Asociaţia Euro Culturart şi Muzeul Naţional al Literaturii Române, cu susţinerea financiară a Ministerului Culturii şi a Institutului Cultural Român.

 

Gala Tinerilor Scriitori este un eveniment care marchează sărbătorirea celei de-a patra ediţii a Zilei Culturii Naţionale, conform unei legi promulgate pe 6 decembrie 2010 de preşedintele României, şi este un eveniment-concurs dedicat tinerilor creatori de literatură română, cu vârste între 18 şi 35 de ani, din spaţiul geografic şi cultural românesc.

 

Cea de-a patra ediţie a Galei Tinerilor Scriitori – Cartea de poezie a anului 2013 va avea loc miercuri, de la ora 18.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti.

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here