O mireasă din India s-a căsătorit cu un nuntaș, după ce mirele a suferit o criză de epilepsie în timpul ceremoniei

O mireasă din India s-a căsătorit cu un oaspete venit la nuntă, după ce mirele a suferit o criză de epilepsie în timpul ceremoniei iar, în final, petrecerea s-a transformat într-o adevărată bătaie cu farfurii și tacâmuri, relatează The Independent.

Cel care urma să devină soț, Jugal Kishore, de 25 de ani, s-a prăbușit la pământ în timpul schimbului tradițional de ghirlande de flori („varmala”) la nunta organizată în orașul Rampur, din nordul Indiei. Boala mirelui a fost un șoc pentru viitoarea sa soție, Indira (23 de ani), care s-ar fi înfuriat că ea și familia sa nu au fost anunțate de faptul că tânărul suferea de epilepsie.

În loc să anuleze nunta, mireasa s-a decis pe loc să își înlocuiască mirele cu Harpal Singh, cumnatul surorii sale, prezent și el la ceremonie. După alegerea noului soț, nunta a continuat conform planului până în momentul în care logodnicul tinerei și-a revenit și s-a întors de la spital.

Șocat să constate că aleasa sa sărbătorea alături de alt mire, tânărul și familia sa au încercat să o convingă să se răzgândească, dar pentru că mireasa a rămas neclintită în decizia ei, disputa s-a transformat într-o adevărată bătaie cu farfurii și tacâmuri. Ulterior, familia tânărului a depus o plângere la poliție, pe care a retras-o până la urmă la intervenția unor rude mai în vârstă.

 

 

 

Sursa: obiectiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here