„O mască râde, alta plânge”, concurs de interpretare și de creație literară pentru elevii din Iași

Vineri, 28 martie 2014, la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Iaşi, are loc Concursul „O mască râde, alta plânge”, ediţia a IX-a. Activitatea, prilejuită de sărbătorirea Zilei Mondiale a Poeziei (21 martie) şi Zilei Mondiale a Teatrului (27 martie), este cuprinsă în Calendarul Activităţilor Educative al I.S.J. Iaşi pentru anul 2014 la domeniul „Educație prin artă”.

 

Devenită tradiţională, manifestarea organizată de bibliotecarii şcolari sub egida Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi şi a Clubului „Prietenii bibliotecii”, se va desfăşura pe trei secţiuni: Ecouri poetice (interpretare poezie), Mirajul scenei (interpretare teatru) şi Creaţii literare – poezii.

 

La acţiune şi-au anunţat participarea peste 250 de elevi ai claselor I – XII, îndrumaţi de cadre didactice şi bibliotecari, de la 27 instituţii de învăţământ preuniversitar din județul Iaşi.

 

Din juriu fac parte: prof. univ. dr. Toma Hogea – Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, prof. Anca Buzea – sef Serviciu Muzee, muzeograf Corina Mocanu Irimiţă – Muzeul Literaturii Române, Theodor Ivan și Ovidiu Ivan – actori fondatori ai Trupei de Teatru și Improvizație „Idiot”, Iași.

 

Suita de activităţi, organizată într-un permanent şi creativ parteneriat elev–profesor–bibliotecar, vizează antrenarea elevilor într-o competiţie artistică, urmărindu-se dezvoltarea gustului estetic, cultivarea spiritului prin artă şi, nu în ultimul rând, orientarea spre CARTEA din bibliotecă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here