O elevă a găsit o lamă de ras în cornul primit la şcoală

O elevă de la o şcoală din Arad a găsit, joi, o lamă de ras într-un corn primit prin programul „Lapte şi corn”. În urma incidentului, fata nu a fost rănită, însă cadrele didactice sunt revoltate, susţinând că puteau fi urmări grave, dacă ea mesteca lama sau o înghiţea.

 

Incidentul a avut loc, joi, la fosta Școală Generală nr. 6 Arad, care face parte acum din Colegiul Tehnic de Construcții și Protecția Mediului Arad.

Reprezentanții școlii au declarat, pentru Mediafax, că eleva de clasa a III-a, în vârstă de nouă ani, mânca un corn primit la şcoală prin programul „Lapte și corn”, iar la un moment dat a rămas cu o lamă de ras între dinți.

 

Eleva a scos singură lama, fără să fie rănită, însă cadrele didactice spun că puteau fi urmări grave.

„Din fericire, eleva nu a fost rănită, dar suntem revoltați de acest incident. Putea să aibă urmări foarte grave, dacă acea lamă era înghițită sau mestecată”, a declarat Mirela Dobrei, învățătoarea copilei.

 

Reprezentanții firmei care distribuie cornurile în școlile din Arad nu au putut fi contactați până în prezent pentru a oferi explicații.

Cazul nu a fost sesizat, până la ora transmiterii acestei știri, la Protecția Consumatorului Arad, instituție ai cărei reprezentanți spun că în 2014 au mai fost înregistrate plângeri față de calitatea cornurilor primite de elevi.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here