O „cârtiță” i-a dat în gât pe liberali la DNA: 25 de pagini cu nume și semnături false pe liste de susținere a candidaților la alegerile locale

Iniţiativa România a depus la DNA noi probe privind falsificarea semnăturilor pe listele de susţinere a candidaţilor la alegerile locale.

 

Mişcarea civică Iniţiativa România a depus marţi la Direcţia Naţională Anticorupţie un set de 25 de pagini cu nume şi date personale folosite de reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal pentru falsificarea unor semnături pe listele de susţinere a candidaţilor la alegerile locale din Bucureşti.

 

„Persoana care ne-a pus la dispoziţie aceste tabele a fost solicitată de reprezentanţi ai PNL, care se ocupau cu strânsul de semnături, să copieze nume cu nume de pe respectivele foi şi să le treacă în tabelul cu semnături de susţinere pentru candidaţii PNL, după care să semneze în dreptul fiecărui nume. Practic, să falsifice semnături. Persoana în cauză este de acord să fie citată ca martor într-o eventuală anchetă a DNA.”, se precizează în comunicatul remis Epoch Times de Iniţiativa România.

 

Reamintim că mişcarea civică Iniţiativa România a formulat pe 25.04.2016 un denunţ la DNA, în conformitate cu art. 290 din Codul de procedură penală, privind posibila săvârşire a infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, prevăzute de art. 320, art. 322, respectiv art. 323 din Codul Penal. Denunţul se referea şi la posibila folosire de către persoane care îndeplinesc funcţii de conducere într-un partid a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, faptă prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

 

Faţă de astfel de fapte, Iniţiativa România a exprimat suspiciunea rezonabilă în legătură cu strângerea de semnături pentru candidaţii şi partidele care intenţionează să candideze la alegerile locale din 5 iunie 2016 pentru Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, primăriile de sector şi consiliile locale de sector.

 

Denunţul formulat pe 25.04.2016 a primit număr de înregistrare 8844/250420 şi vizează faptele de fals, uz de fals şi folosirea influenţei ori autorităţii politice pentru obţinerea de foloase necuvenite. Denunţul nu este împotriva unui partid sau candidat anume.

În comunicatul de presă remis pe acest subiect, Iniţiativa România încurajează persoanele care au cunoştinţă de fapte similare celor descrise mai sus să informeze Direcţia Naţională Anticorupţie.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here