Numarul facturilor neplatite s-a dublat in ultimul an, dupa ce Guvernul a emis o ordonanta de urgenta potrivit careia niciun consumator de energie nu poate fi deconectat de la retea in timpul starii de alerta, a afirmat, marti, Ion Lungu, presedintele Asociatiei Furnizorilor de Energie din Romania (AFEER), intr-o conferinta de presa.
„Este practic o invitatie pentru oameni sa nu plateasca. Ne asteptam sa se rezolve oarecum. Se poate face o esalonare, dar nu aceasta este cea mai buna solutie, pentru ca aceia care au abuzat de aceasta prevedere sunt oameni care in continuare sunt dornici sa nu plateasca”, a spus el.
In prezent, numarul locurilor de consum aflate in situatia de a fi deconectate pentru neplata a depasit 173.000, dublu fata de anul trecut in aceeasi perioada, cand in aceasta situatie erau 86.400 de locuri de consum.
„Am avut saptamana trecuta o intalnire la Ministerul Energiei pentru a rezolva aceasta problema, cu domnul secretar de stat George Niculescu. Acesta ne-a promis ca se va discuta. Solutii ar fi aplicarea masurii doar pentru cei care realmente au nevoie, sa se creeze un fond care sa sprijine o reesalonare pe termen foarte scurt, 3-6 luni”, a mai aratat reprezentantul AFEER.
In alte tari care au avut masuri similare au fost create fonduri speciale, cu bani europeni destinati masurilor anti-Covid.
OUG 70 din 14 mai 2020 arata, la articolul 72: „Pe perioada starii de alerta, operatorii de transport si distributie energie electrica si gaze naturale asigura continuitatea furnizarii serviciilor, iar, in situatia in care este incident un motiv de debransare/deconectare, amana efectuarea acestei operatiuni pana la incetarea starii de alerta”.