Nu e glumă! JUCĂRIE DE JUMĂTATE DE MILION de EURO pentru Armata Română

Institutul Naţional de Cercetare Aerospaţială vrea să „spioneze” inamicii cu ajutorul unei „jucării”. Aparatul este ţinut într-un rucsac.

 

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a aprobat finanţarea, în 2007, la solicitarea Institutului Naţional de Cercetare Aerospaţială (INCAS), proiectul realizării unui aparat de spionaj. Echipamentul, descris ca unul de ultimă generaţie, a fost făcut dintr- o banală parapantă de 14 metri, un motor şi un telescop. Cu această „invenţie” teleghidată de la sol, Armata Română ar trebui să adune informaţii despre teritoriile inamice. Valoarea finanţării a fost de două milioane de lei, în jur de 500.000 de euro, aşa cum ne-a precizat Ion Lăcrănjan, unul dintre cercetătorii din domeniu.

 

„Munca” a durat doi ani, fiind cooptat şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile şi Pielărie, dar şi Centrul de Cercetare şi Proiectare – Info Sit.

 

În anul 2009, cele trei instituţii au declarat încheiat programul denumit PAMLUS (reprezintă iniţialele proiectului „Platformă aeriană automată cu modul de luptă strategic”). „Directorul de proiect era un oarecare Cristian Paraschiv, dar cel care a susţinut proiectul a fost colonelul Constantin Teodorescu”, a mai dezvăluit cercetătorul Ion Lăncrănjan.

 

Proiectul de spionaj a rămas într-un rucsac

Aparatul de spionaj urma să zboare la o altitudine de 2.000 de metri şi să transmită date despre inamic. „Vă daţi seama că este o porcărie tot acest aparat. L-au făcut doar că să ia banii”, apreciază Lăncrănjan.

 

Conform proiectului, aflat şi pe site-ul institului, banii au fost cheltuiţi pentru „realizarea unui model funcţional de platformă aeriană robotizată, pentru transportul unui modul de luptă şi supraveghere autonom în teatrul de operaţiuni”. Platforma urma să zboare deasupra zonelor de interes, atât în regim autonom, cât şi comandat de la sol.

 

În realitate, în urma finanţării de la bugetul de stat a rezultat o parapantă care-i ţinută într-un rucsac. „La aceasta au adăugat şi un telescop de vreo 15.000-20.000 de dolari, cumpărat de la Edmund Optics. Rolul telescopului, destinat astronomilor amatori, pentru parapanta cu tănculeţ nu ştiu să fie explicat până în prezent”, mai spune Ioan Lăncranjan.

 

Directorul INCAS, Cătălin Nae, nu îşi mai aminteşte despre această platformă cu parapantă. „Dacă a fost finanţată în 2007, nici nu sunt sigur că a mai fost finalizat, poate o să opresc finanţarea”, ne-a răspuns Cătălin Nae, care ne-a promis că va verifica proiectul.

 

Colonelul „Torser”, implicat şi în parapanta-spion

Ion Lăncrănjan ne-a mai declarat că unul dintre cadrele Armatei care a sprijinit aprig proiectul PAMLUS a fost colonelul în rezervă Constantin Teodorescu (foto). „Evenimentul zilei” a mai relatat că „gradatul”, care este şi profesor în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, a fost implicat şi în scandalul falsului aparat-minune Torser, care ar trebui să fie realizat din tehnologie militară de ultimă oră, dar care este plin doar cu nisip. Acesta este vândut publicului ca un aparat care vindecă orice boală şi costă 240 de euro.

 

Colonelul Constantin Teodorescu nu a dorit să comenteze acest subiect. Torser. Mai mult, colonelul declara într-o discuţie că este gata să „vândă şi un rahat, dacă iese un ban”. Constantin Teodorescu nu a putut fi contactat pentru a-şi spune punctul de vedere.

 

(Sursa: evz.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here