Ministrul Culturii, Corina Șuteu, consideră foarte bună propunerea ca Beatrice Rancea să preia interimatul la ONB, afirmând că aceasta este „o persoană care simte instituţia, care provine din domeniu şi care îşi doreşte să se pună în sprijinul domeniului”.
„Şi acest tip de energie, acest tip de dedicaţie e foarte necesar ca să rezolvi probleme delicate. De altfel, va fi literalmente responsabilitatea ei (…) să regleze o serie din problemele importante. Eu, ca ministru, nu intenţionez să mă mai amestec în asta”, a adăugat ministrul Culturii.
Ea a precizat că un nou manager la ONB nu va fi numit înainte de 20 mai.
(Sursa: Știrile Pro TV)