NOROCOȘII care beneficiază de SCUTIREA IMPOZITULUI PE VENIT. Lista a fost mărită de Guvern cu opt noi specializări

Noi categorii de angajaţi vor beneficia de scutirea impozitului pe venit, se arată într-un act normativ care a intrat în vigoare marţi, 10 septembrie.

 

Noile profesii introduse prin actul normativ fac parte din domeniul informatic, potrivit AvocatNet.ro.

Până acum, erau scutiți de la plata impozitului pe venit angajații care au absolvit o facultate la una din următoarele specializări: automatică, calculatoare, electronică, matematică, informatică și cibernetică.

Guvernanții au adăugat, recent, la această lista opt noi specializări, iar în acest fel au extins numărul celor care nu plătesc impozit pe venit. 

Noua prevedere este cuprinsă în Ordinul MFP nr. 1479/2013, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 575 din 10 septembrie 2013 și care a intrat în vigoare la aceeași data. 

Potrivit documentului, vor beneficia de scutirea la plată impozitului pe venit angajații care sunt specializați într-unul din următoarele domenii:

  • Calculatoare și sisteme informatice pentru apărare și securitate națională, Ingineria informației, Tehnologia informației
  • Informatică industrială, Informatică aplicată în ingineria electrică, Informatică aplicată în ingineria materialelor, Matematică și informatică aplicată în inginerie
  • Cibernetică economică
  • Fizică informatică
  • Chimie informatică
  • Automatică și informatică aplicată, Echipamente pentru modelare, simulare și conducere informatizată a acțiunilor de luptă, Ingineria sistemelor multimedia
  • Tehnologii și sisteme de telecomunicații, Telecomenzi și electronică în transporturi
  • Transmisiuni, Echipamente și sisteme electronice militare.

 

(Sursa: realitatea.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here