Ies la iveală noi amănunte incredibile din infernul de la Bamboo. Una dintre eroinele din clubul groazei spune ce s-a întâmplat acum o săptămână. Alexandra Stoleru a intervenit în noaptea incendiului şi a reuşit să scoată pe toată lumea din club, astfel încât nimeni să nu fie rănit grav. După ce a salvat atâtea persoane, ea a ieşit ultima din club, fiind transportată apoi la Terapie Intensivă. Tânăra a vorbit, la România TV, despre starea ei de sănătate şi despre ce a simţit în momentele grele din noaptea incendiului.
Citeşte şi: Bugetul SRI, un nou motiv de scandal:Curtea de Conturi a descoperit nereguli GRAVE
Sunt mult mai bine şi totul va reveni la normal. Actul meu de eroism a fost normal, de a evacua până la ultima persoană, fără niciun rănit. Eram alături de colegi şi ospătari, eram liniştiţi, încercam să nu agităm. Au ieşit toţi, datorită eforturilor noastre. Nu ştiu şi nu dau niciun comentariu de la ce a luat foc, nu ştiu şi nu pot să dau declaraţii. A fost totul în regulă, eu mi-am revenit, lucrurile încep să ia amploare şi se vor rezolva. Totul a fost ok la Bamboo, am protejat şi protejăm pe toată lumea când intră la noi în club, ca la mine în casă”, a spus Alexandra.
Citeşte şi: S-a decis soarta lui Raed Arafat: Discuţia DECISIVĂ cu Liviu Dragnea
Alexandra Stoleru nu a împlinit încă 22 de ani. A făcut liceul sportiv la Focşani şi a jucat handbal, iar apoi a venit la Bucureşti, unde este studentă la Facultatea de Ştiinţe Politice. Este membră a unui partid politic şi visează la o carieră în acest domeniu.