NINSORI şi VISCOL: Ce drumuri din județul Bacău au fost închise

Mai multe sectoare de drumuri judeţene din Bacău au fost închise circulaţiei, vineri seară, în urma avertizării meteorologice de „cod galben”, autorităţile încercând astfel să prevină înzăpezirea şoferilor în trafic. Drumul naţional 67C, între Novaci şi staţiunea gorjeană Rânca, va fi şi el închis.
 

Drumul naţional 67C, între Novaci şi staţiunea gorjeană Rânca, va fi închis vineri seară, la ora 22.00, din cauza viscolului de pe munte, până la ora respectivă şoferii fiind ajutaţi să urce sau să coboare din staţiune.

Şeful Secţiei Drumurilor Naţionale Gorj, Ion Tudor, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, până la ora 22.00, şoferii sunt ajutaţi să urce sau să coboare din staţiune, după care, din cauza vântului puternic şi a numărului mai redus de maşini aflate în trafic, circulaţia va fi închisă.

„Am informat Poliţia Rutieră şi autorităţile judeţene despre situaţia din zona releului de televiziune de la Cerbu, unde vântul suflă cu putere şi viscoleşte zăpada. Ţinând cont că pe timpul nopţii nu sunt foarte multe maşini care să circule, dar şi pentru că eforturile noastre de a ţine drumul curat sunt inutile am luat decizia de a închide circulaţia cel puţin pe parcursul nopţii”, a declarat Tudor.

Conform acestuia, utilajele de deszăpezire mobilizate în zonă vor putea interveni în cazul unei urgenţe ce ar putea să apară în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, drumarii urmând să reia operaţiunile de curăţare a şoselei sâmbătă dimineaţă, dacă vor permite condiţiile meteo.

Circulaţia rutieră între Novaci şi Rânca a fost oprită şi în cursul lunii decembrie 2013, când, de asemenea, viscolul a creat probleme în zona releului de televiziune, turiştii aflaţi în staţiune fiind coborâţi atunci în coloană pentru a putea părăsi staţiunea. Niciunul dintre ei nu s-a plâns la momentul respectiv despre faptul că nu s-a putut circula, toţi fiind bucuroşi că au avut parte de zăpadă, singurii nemulţumiţi fiind cei de la baza muntelui, care nu au putut urca în staţiune până la redeschiderea circulaţiei.

 

Mai multe drumuri judeţene din Bacău, închise circulaţiei în urma avertizării de cod galben

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, trei drumuri judeţene, respectiv Pădureni – Ilieşti, Ocheni – Găiceana şi Gioseni – Bazga, au fost închise temporar circulaţiei pe anumite sectoare, autorităţile oferind şoferilor alternative de rute ocolitoare.

Autorităţile băcăuane au luat această măsură preventiv, în urma avertizării de „cod galben”, pentru a evita înzăpezirea maşinilor pe respectivele sectoare de drum.

 

„Este vorba despre acele drumuri judeţene care, în iernile trecute, ne-au creat probleme. Cum deszăpezirea se realizează greu pe timp de viscol, s-a decis închiderea temporară a celor trei sectoare de drum, până când condiţiile meteo vor fi favorabile”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

Potrivit acestuia, sectoarele de drum închise sunt semnalizate corespunzător, inclusiv cu bariere, în zonele respective existând şi echipaje de Poliţie Rutieră care îndrumă şoferii pe rute ocolitoare.

Capitala şi zece judeţe din sudul ţării sunt, de vineri, ora 18.00, până duminică, la aceeaşi oră, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, alte 16 judeţe fiind avertizate cu cod galben.

 

Sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here