Nimic nu mai e sigur pe net! Datele a milioane de utilizatori LinkedIn, scoase la vânzare pe Internet

Hackerul sau grupul de hackeri care a atacat în 2012 LinkedIn şi a furat datele a peste 100 de milioane de utilizatori a scos la vânzare aceste date pe o piaţă neagră ce activează pe Internet. Clienţii LinkedIn care au folosit website-ul în 2012 au fost sfătuiţi să îşi schimbe parolele.

 

Parolele a milioane de utilizatori LinkedIn hackuite în cadrul unui atac cibernetic masiv în 2012 au fost scoase la vânzare în această săptămână pe o “piaţă neagră online” – numită Real Deal – în schimbul a aproximativ 5 bitcoini, sau aproximativ 2.200 USD. Iniţial s-a raportat că breşa în securitate a afectat doar 6,5 milioane de utilizatori, dar rapoartele media de miercuri au susţinut că 167 de conturi au fost hackuite, 117 milioane dintre ele incluzând atât emailurile cât şi parolele criptate.

 

Un purtător de cuvânt al LinkedIn a declarat pentru revista Forbes că firma cu sediul în California investighează atacul şi că va reseta parolele utilizatorilor afectaţi.

 

„Ieri, am aflat că a fost postat online un set suplimentar de date, aparent emailuri şi serii de parole ale membrilor LinkedIn ce au fost hackuite în cadrul aceluiaşi atac din 2012. Luăm măsuri imediat pentru a anula parolele conturilor afectate şi îi vom contacta pe acei membri pentru resetarea parolelor. Nu avem nicio indicaţie că această situaţie este rezultatul unui nou atac informatic”, conform declaraţiei.

 

Troy Hunt, expert în domeniul securităţii, a declarat că utilizatorii LinkedIn nu trebuie neapărat să fie îngrijoraţi dacă cineva le va schimba denumirea funcţiei sau a postului curent sau trecutul profesional pe această reţea socială concentrată pe afaceri.

 

Mai rău este că e foarte posibil ca mulţi utilizatori LinkedIn afectaţi să nu îşi fi schimbat parolele din 2012 încoace. Este posibil ca multe persoane afectate de această scurgere de date să îşi fi folosit parolele în multiple locuri pe web, a precizat Hunt.

 

LinkedIn este folosit pentru a trimite mesaje legate de muncă, a găsi contacte în reţea şi pentru a explora oportunităţi în ceea ce priveşte cariera. Membrii deseori aleg să îşi facă activitatea pe LinkedIn datorită naturii website-ului.

 

LinkedIn a avut aproximativ 165 milioane de conturi în momentul atacului cibernetic din 2012, a raportat BBC News. Acum are aproximativ 433 milioane de membri în toată lumea.

 

Cei care au folosit website-ul în momentul atacului ar trebui să îşi schimbe parola de LinkedIn. Iar dacă aceeaşi parolă a fost folosită pe alte website-uri, precum Facebook sau un cont bancar personal, acele parole ar trebui de asemenea schimbate, susţin experţii în securitate.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here