Nigeria: Un atac pus pe seama Boko Haram a ucis cel puţin 45 de persoane

„Conform ultimelor informaţii, avem 45 morţi
şi 33 răniţi în dubla sinucidere din Madagali”, a declarat Sa’ad Bello, un
oficial al Serviciului Naţional de Urgenţă (Nema) din Adamawa.

O revizuire anterioară
a raportat 30 de morţi.

„Cei doi atacatori sinucigaşi care au pretins
a fi clienţi au declanşat centuri explozive”, a declarat reprezentantul
municipalităţii Madagali, Yusuf Muhammad.

Acest atac dublu nu a fost revendicat imediat,
dar procedeul utilizat aparţine grupării jihadiste nigeriene Boko Haram, care
de multe ori a recurs la femei şi fete pentru a lansa atacuri împotriva
populaţiei.

Într-un raport publicat la începutul lunii
decembrie, centrul de analiză International Crisis Group a alertat guvernul
nigerian cu privire la rolul activ al femeilor în conflict. „Femeile nu sunt
doar victime, ci şi actori în acest război”, se arăta în raportul „Nigeria: Femeile
şi insurgenţa Boko Haram”.

După şapte ani de război, „oamenii au fost
ucişi în mod disproporţionat”, arăta raportul, iar femeile, răpiţii sau cei care
au ales să se alăture grupului jihadist din convingere, sunt utilizaţi în mod
regulat drept bombe umane.

Organizaţia Statul Islamic (SI), căreia Boko
Haram i-a jurat credinţă în martie 2015, a numit un nou şef la începutul lunii
august pentru a reprezenta Califatul în Africa de Vest, în persoana lui Abu
Mosab Al Barnaoui.

Fiul fondatorului sectei extremiste salafiste,
Al Barnaoui s-a retras cu aliaţii săi la graniţa cu Niger, de unde continuă să
efectueze raiduri împotriva forţelor militare şi de securitate nigeriene.

Preşedintele Nigeriei, Muhammadu Buhari, a
condamnat dublul atac şi s-a angajat să „oprească aceste pierderi de vieţi
nevinovate lipsite de sens”.

„Acest ultim atac este în mod clar un act de
disperare, dar armata nigeriană nu va fi deviată (scopurile ei), nici
domesticită”, a spus el într-o declaraţie.

Atacul a fost o lovitură pentru preşedintele
Buhari, care a declarat săptămâna aceasta că situaţia este„sub control”.

Armata „a intrat acum în pădurea Sambisa şi în
ceea ce priveşte prezenţa Boko Haram în regiunea lacului Ciad, eu cred că sunt
terminaţi”, a declarat el cu mândrie.

Dar nord-estul ţării se confruntă cu o
renaştere a atacurilor în ultimele săptămâni.

„Ritmul şi şi eficacitatea furnizării armelor
şi echipamentelor logistice s-au îmbunătăţit foarte mult îm ultimele săptămâni”,
a declarat  Yan St-Pierre, director al Modern
Security Consulting Group.

Pentru consultantul în terorism, acest lucru
se explică prin presiunea asupra Statului Islamic în nordul Libiei, în regiunea
Syrte, care forţează „o reorganizare a resurselor grupui în sud”, în Sahel, cu
un număr tot mai mare de convoaie şi baze în regiune.

Secta extremistă salafistă Boko Haram, transformată
în mişcare jihadistă la moartea fondatorului său Mohammed Yusuf, a ucis mai
mult de 20.000 de persoane şi a strămutat 2,6 milioane în nord-estul Nigeriei
începând cu anul 2009.

 

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here