NEMESIS – PITICA MARO CARE ADUCE MOARTEA

În jurul Soarelui orbitează o stea invizibilă ochiului uman. Specialiştii spun că „această stea, o pitică maro, este legată de multe lucruri care s-au întâmplat de-a lungul timpului pe Terra” și care au dus la dispariţia periodică a unor specii terestre.

Nu trebuie căutat pe Terra

„Istoria stelei ipotetice”, datează din 1984. Atunci paleontologii David Raup şi Jack Sepkoski din Chicago au publicat o lucrare în care afirmă că în ultimii 250 de milioane de ani, viaţa de pe Pământ s-a confruntat cu dispariţia totală, într-un ciclu care se repetă la 26 de milioane de ani. Cercetătorii au ajuns la concluzia că motivul acestor dispariţii nu trebuie căutat pe Terra, iar atunci la dezlegarea misterului s-au alăturat astronomii.

 

Astronomii au sugerat drept cauze pentru aceste catastrofe impactul cu comete. Steaua, denumita Nemesis de către oamenii de ştiinţă ai NASA, ar fi invizibilă, deoarece emite lumină doar în spectru infraroşu şi se află la o distanţă foarte mare.

Comete, în mod periodic

Se crede despre Nemesis că ar gravita în jurul Soarelui, la o distanţă de 25.000 de ori mai mare decât cea dintre Soare şi Terra. Rotindu-se prin galaxie, puterea sa gravitaţională atrage corpuri îngheţate din Norul Oort. Este vorba de un nor de comete, despre care se crede că există la o distanţă de aproape un an lumină faţă de Soare. Dacă Soarele nostru a făcut parte dintr-un sistem binar în care două stele conectate gravitaţional orbitau în jurul unui centru comun de masă, această interacţiune ar putea perturba Norul lui Oort, trimiţând, în mod periodic, comete către Pământ.

Cu detecţie termică

Acum, cercetătorii NASA cred că sunt capabili să localizeze Nemesis cu ajutorul unui telescop cu detecţie termică ce a început sa scaneze cerul în ianuarie 2010. Wide-Filed Infrared Survey Explorer – programat să identifice o mie de pitice maro aflate pe o rază de 25 ani-lumină faţă de soare – a trimis deja fotografia unei comete, formată, probabil, din Norul Oort.
Primul indiciu care i-a condus pe cercetători cu gândul la existenţa lui Nemesis a fost orbita bizară a unei planete pitice, denumită Sedna. Oamenii de ştiinţă cred că orbita ovală, neobişnuită, cu un ciclu complet de 12.000 de ani a acestui corp astral, ar putea fi explicată de existenţa altuia, foarte masiv.
„Sedna este un obiect foarte bizar, nu ar trebui să existe acolo. Singura modalitate prin care se poate obţine o orbită excentrică ar fi existenţa unui corp gigantic care să determine acest lucru”. O parte a cercetătorilor consideră că tocmai această „stea a morţii” este răspunzătoare şi de dispariţia dinozaurilor, în urmă cu 65 milioane de ani. „Deocamdată nimeni nu a demonstrat cu certitudine că steaua morţii există sau nu există”, mai spun unii dintre specialişti.

 

(Sursa: evz.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here