„Nefiind solvabil, am început să primesc amenințări cu moartea”

Despre dependența de jocurile de noroc, mai toți știu câte ceva, de la prieteni, prieteni ai prietenilor etc. Iulian este numele fictiv pe care îl atribuim unei persoane care a acceptat să discute deschis despre dependența de care suferă și despre luptele pe care le-a dat cu acest viciu. Despre cum ajung unii în pragul sinuciderii, despre abandonul familiei și despre toți demonii care bântuie un dependent de jocuri de noroc, în rândurile de mai jos…

1.Când și cum ai început să joci?

Am început să joc acum aproximativ 15 ani,  în perioada liceului. Aveam un prieten, un coleg de clasă, care juca. Avea tot timpul bani și asta m-a convins să încerc.

Părinții mei lucrau în străinătate și îmi trimiteau bani pentru mâncare, pentru haine și utilități. Când am văzut că toți banii se duc la aparate, m-am oprit pentru o scurtă perioadă de timp. Peste câteva zile m-am întors cu speranța de a recupera banii pierduți, lucru care s-a și întamplat. Din dorința de a obține și profit am pariat toți banii… și i-am pierdut. Începusem să joc și la ruletă, pariuri sportive și cam tot ce înseamnă joc de noroc. Am și câștigat, dar când tragi linie ești mult “pe minus”. Cred că acesta este motivul pentru care joc și acum: să recuperez banii pierduți până acum.

1. Cum se ajunge la dependență?

De la o persoană care vrea să se distreze la un joc de noroc până la o persoană dependentă de acestea drumul este extrem de scurt. Nu toată lumea devine dependentă, contează enorm caracterul fiecăruia. Mulți nu își dau seama că sunt dependenți decât atunci când este prea târziu.

Majoritatea cazinourilor oferă bonusuri în primele zile, la început se câștigă la toate jocurile, oferă băuturi gratis. Așa te “agață”.

Un jucător dependent trăiește într-o lumea a lui. Se minte că de data asta va câștiga, își va plăti datoriile și totul va fi bine. Asta nu se întâmplă aproape niciodată.

Jocurile de noroc, fie că este vorba de pariuri sportive, ruletă sau aparate, sunt la fel de periculoase ca drogurile și mult, mult mai costisitoare. Sunt atâtea cazuri de jucători care s-au sinucis din cauza datoriilor, a stresului, oameni care și-au pierdut familiile pentru că jucau toate veniturile. Unii au ajus să fure și să tâlhărească pentru a-și hrăni dependența.

2. De unde vin banii pentru acest viciu?

La început, cum am spus mai sus, îmi trimiteau bani părinții mei. La un moment dat au aflat de la rude că nu plăteam facturile, aveam foarte multe absențe, îmi vindeam hainele și încălțămintea pe care mi-o trimiteau, laptopul… cam tot ce aveam de valoare prin casă. Primul lor gând a fost că mă droghez și au venit imediat în țară. Le-am spus că joc și am promis că o să mă las. Am lăsat-o mai moale o perioadă până când am ajuns venit în Iași la facultate. Aici jucam banii de chirie și banii trimiși de părinții mei. Ajunsesem să stau la niște prieteni în cămin. Am început să iau bani cu împrumut de la diverși indivizi din cazino cărora le returnam banii cu dobândă. La un moment dat, nefiind solvabil, am început să primesc amenințări cu moartea, cu bătaia de la persoanele de la care împrumutam banii. Am apelat la părinții mei, aceștia au vândut mașina și am achitat datoriile.

3. Câți bani ai pierdut de-a lungul timpului?

Nu am stat niciodată să calculez câți bani am pierdut. Sumele sunt de ordinul miliardelor. Am investit și în tot felul de dispozitive cu care cică ai putea păcăli aparatele…înșelătorii. Când ajungi să fii un sclav al jocurilor de noroc nu pierzi doar bani, iți pierzi și personalitatea, devii un alt om. Pierzi familie, pierzi prieteni. La un moment dat, viața mea se petrecea în cazino. Acolo aveau loc toate interacțiunile mele sociale.

4. Care a fost cel mai mare pot câștigat?

Cel mai mult am câștigat la ruletă. Era ziua unui prieten, am fost să petrecem și am sfârșit la cazino. Eu am niște strategii după care pariez. Toată lumea are, sau crede că are. Prietenii mei au făcut o “chetă” considerabilă și au pariat pe numărul ce coincidea cu ziua nașterii tovarășului. Eu, marele strateg și connoisseur, nu am fost de acord pentru că “eram sigur” că după ce a căzut bila pe 0 o să urmeze un anumit număr. Am pariat altfel decât ei cu aceeași sumă și am câștigat. Am câștigat undeva în jur de 50.000 de lei. Acei bani s-au dus la fel cum au venit, adică repede. În acea seară am plătit toată consumația și am jucat aproximativ jumătate din bani. A doua zi, seara, nu mai avea niciun ban. Cu acesti bani, o familie poate avea o viață bună un an de zile.

5. Cum arată viața ta în afara cazinoului?

Dacă te referi la viața personală, e ceva mai bine. Spun asta pentru că acum ceva timp am divorțat de soția mea cu care am un copil în vârstă de 4 ani, iar acum suntem în relații ceva mai bune. Ruptura dintre noi s-a produs, după cum cred că bănuiți, din cauza problemelor mele cu jocurile de noroc. Am un job bun și câștig destul de bine încât să pot avea grijă de băiatul meu și, cam o dată pe săptămână, să îmi alimentez principalul viciu. Pot spune că am evoluat mult în ceea ce privește “problema” mea și că, zic eu, acum o am sub control. De exemplu, recent am câștigat în jur de 10.000 de lei și, pentru a nu o “reinvesti”, am fost și am cumpărat îmbrăcăminte pentru fosta soție și pentru copil.  E foarte greu pentru un dependent de jocuri de noroc să aibă o familie normală.

6. Ce sfaturi ai pentru cei care urmează acest drum?

Nu sunt în măsură să dau sfaturi nimănui, însă ar trebui să se gândească la faptul că vor ajunge să piardă foarte multe lucruri în viață, vor ajunge să piardă oameni, vor ajunge să se distrugă. Se vor distruge fizic, se vor distruge mental si se vor distruge financiar. Să ia exemplul meu! Am pierdut cea mai frumoasă perioadă din viața mea, pe care nu mi-o mai dă nimeni înapoi. Nimic bun nu rezultă din jocurile de noroc. Eu consider că singurătatea, nesiguranța emoțională, timiditatea și faptul că ceva miraculos se poate întâmpla în viața ta, te îndrumă spre sălile de jocuri.

7. Ai încercat vreodată să ceri ajutor?

Am încercat de nenumărate ori. Am făcut-o în primul rând de gura celor dragi. Nu consideram că am neapărat o problemă. Am încercat terapia cu un psiholog, dar cum am spus, fiind de părere că nu am o problemă, evident că nu a mers, am renunțat după prima ședință. A doua oară am fost din propria inițiativă, la un alt psiholog. Contează foarte mult persoana la care mergi. Era o doamnă psiholog foarte apreciată dar care probabil nu mai tratase cazuri de genul acesta, iar câteva ședințe mai târziu am renunțat pentru că nu mă ajută cu nimic. Am intrat pe tot felul de forumuri unde oameni cu aceleași probleme încearcă să scape de acest “blestem” și împart experiențele lor în ceea ce privește tratamentul acestei „boli”. De la psihologii activi pe aceste platforme am aflat că numărul celor ce vin la cabinet cu această problemă este în continuă creștere. Sunt tot felul de grupuri în țară, un fel de Alcoolici Anonimi pentru cei ca mine. În Iași, Spitalul Socola este instituția care tratează astfel de cazuri. Concluzia este că odată ce te-a prins acest virus, greu scapi de el. Ai nevoie de o voință de fier.