„Nebunul raţional” Putin nu are niciun interes pentru pace. Ucraina, a doua Transnistrie

Tanc rusesc T84 distrus în Donbas

Președintele Vladimir Putin are acum, după sancțiunile Occidentului, chiar și mai puține resurse pentru a declanșa un război în Ucraina. În consecință, în cele din urmă se va ajunge la un acord, eventual la unul de tipul celor din Ciprul de Nord sau din Nagorno-Karabah, unde „oamenii nici nu se împușcă, nici nu trăiesc în pace”, susține analistul politic rus Dmitri Oreshkin.

 

Însă acest lucru se va întâmpla doar atunci când Putin poate realiza ceva în Ucraina care „să îi pună un zâmbet pe chip” și cel mai probabil rezultatul va fi unul de tip „Transnistria 2″.

Analistul, citat de Euro Maidan, mai aduce un argument pentru care Putin și-ar dori o nouă Transnistrie în estul ucrainean: tocmai faptul că Putin susține vehement exact contrariul.

 

În timp ce nimeni nu știe ce-ar putea să facă liderul de la Kremlin dacă se simte încolțit, Dmitri Oreshkin susține că Putin este „același om rațional, însă nebun în același timp. Dar în nebunia sa, este rațional”.

 

Într-un interviu acordat „Novoie vremia”, Oreshkin spune că războiul în Ucraina va continua, atâta vreme cât Putin are nevoie de acest război. Liderul de la Kremlin vrea să pedepsească Ucraina pentru pozițiile sale pro-europene și să transmită astfel un mesaj ferm fostelor state sovietice.

Mai există un motiv pentru care analistul presupune că războiul va mai continua o perioadă: „Putin este un lider al cărui stil de conducere are nevoie de război. Acest lucru a fost valabil și pentru Uniunea Sovietică”, crede analistul rus.

 

În condiții de război, argumentează acesta, disfuncționalitățile din justiție și lipsa de resurse ar putea fi justificate prin existența unui război. Dar dacă în condiții de pace sistemul nu funcționează, atunci nu îi va fi bine nici lui Putin.

Astfel, spune analistul, în actuala situație, singurul lucru pe care Putin îl face este să lase în Ucraina un “”ocar” de război, pe care să îl poată exploata oricând are nevoie.

 

Potrivit lui Oreshkin, „Putin s-a folosit de discuțiile Minsk pentru a arăta că el nu avea nici o legătură cu regimurile separatiste din Ucraina. El a semnat o hârtie, cu care separatiștii nu au fost de acord. A fost un prilej bun pentru Putin să arate că nu îi poate influența pe rebeli. Aparent, liderii occidentali au crezut acest lucru”.

 

La final, analistul rus spune că totuși Putin nu are o strategie foarte clară în ceea ce privește Ucraina, însă simte o sete de răzbunare și are nevoie să pedepsească Kievul pentru aspirațiile sale pro-occidentale. Mai mult, Putin nu va face nici pași înapoi, dar nici nu va lua măsuri drastice, cum ar fi începerea unui război. Are nevoie doar ca situația din Ucraina să rămână tensionată, „vrea o a doua Transnistrie”.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here