dacă s-a declanșat campania electorală ori junele nostru primar scormonește printre hârtiile aruncate, dar aflăm că are de gând să ne ofere una din cele mai strașnice săli polivalente din patrie, una care să-l facă pe Boc și mai mic decât este sau pe Dragnea invidios că n-are șapte coline în Teleorman.
Trecem peste faptul că nu prea se ivește nici un ochi de câteva hectare în perimetrul municipiului, hectare foarte necesare dimensiunilor edificiului, și ne oprim la potențialii protagoniști ce ne-ar putea încânta simțurile în cadrul unor manifestări de amploare și cu largă reprezentare. Ei, aici e buba mare.
Îmi aduc aminte despre trupa de baschet a Politehnicii, care promovase în prima ligă, cu o imagine apropiată de NBA, cu jucători de import, cu antrenori … cu tot ce trebuie. Un proiect ambițios și foarte vizibil care a murit.
Cum a murit? Simplu. Din promisiune în promisiune. La început de sezon, asta în urmă cu doi ani, s-a promis parchet în polivalenta noastră cea de toate zilele. Circuitul hârtiilor în instituții amplificat de zelul celor îndreptățiți să le facă mai dinamice a dus finalitatea acestui demers undeva … pe la mijlocul returului.
În timpul acesta, armăsarii din Copou au jucat numai în deplasare, fără suporteri, fără elan și mai cu seamă cu moralul de a fi ciuca bătăilor din primul eșalon. Inutil să mai spunem că erau și probleme financiare, sumele promise de primărie pentru suportul mișcării sportive luând calea unor sporturi de nișă, dar cu reprezentați bine înfipți într-un anume anturaj.
De asemenea lotul feminin de baschet a fost silit să se retragă din prima ligă națională din aceleași motive. La pachet cu baschetul, cei de la handbal n-au avut nici ei zile mai senine, fiind siliți să părăsească competițiile în care erau angajați și să se desființeze.
Au fost multe degete care s-au îndreptat către primul fotoliu de la Roznovanu ca să-l taxeze pentru îngroparea unor secții din clubul fanion al municipiului, în vreme ce alte secții, fără rezultate de care să fi auzit, continuă să fie susținute cu aprindere. Subiectul chiar a fost băgat sub preș, întreaga atenție fiind orientată spre fotbal, care înseamnă bani, public, deci alegători.
Una peste alta, recenta ieșire la rampă a primarului Chirica mi se pare un pic peste mână sau ceva scos în lipsă de altceva, domnia sa fiind într-o mare dilemă legată de ocolitoarea municipiului și ținta celor de la drumuri în războiul traseului ce va scoate din urbe camioanele mari.
Alături de alte ziceri, amplificate de fiorul unor evenimente, domnia sa pare să-și făurească o panoplie cu vorbe fără acoperire, clădindu-și imaginea de ronin al politicii bahluiene, insolvabil când e vorba de acoperirea faptică a emisiilor verbale.
Promisiunea polivalentei care să rupă gura Moldovei, României și Europei se alătură eforturilor invizibile de fluidizare a traficului, eficienței dovedite a telegondolei de la Ciric, câștigului imens de imagine adus de steagul național din Podu Roș, uscării omătului pe conductele termoficării, ba chiar și sinistrei promisiuni de spectacole pirotehnice la dispariția vreunui demnitar din actualul partid aflat la guvernare, pentru că între timp un astfel de eveniment tragic s-a petrecut și … cerul a rămas intact, fără artificii.
Văru
