Ivona Lucan
Mustața lui #itler este o producție artistică realizată de Vlad Volf & Alexandra Vieru, montat la Teatrul din Stejar, un spațiu independent apărut recent pe „piața teatrală” a orașului Iași. Din distribuție fac parte actorii Genovel Alexa / Alexandra Diaconița / Marina Munteanu / Ioana Dobrea / Ana-Maria Fasolă și Claudiu Vrabie. Unii dintre aceștia sunt încă studenți ai Facultății de Teatru ieșene, aspect care se reflectă și în prestația lor artistică.
Premiera a avut loc pe 31 octombrie 2019, iar eu am fost prezentă la reprezentația sold out de pe data de 28 decembrie 2019. Precizez faptul că spectacolul are dublă distribuție pe rolurile feminine, astfel, la vizionarea la care am participat au jucat Marina Munteanu și Ioana Dobrea.
Piesa îi aparține dramaturgului contemporan Mihai Ignat și este o „dramă, comedie sau dramă” structurată în zece scene. Textul nu se încadrează în registrele de scriitură clasică, de aceea, la o primă citire sau ascultare, mai ales pentru un spectator neavizat, poate părea dificil, fără un fir epic pe care să-l urmărească cap-coadă sau fragmentat. Dar, dacă parcurgi o lectură atentă, cu răbdare, descoperi o piesă de teatru despre țesuturile fragile ale ființei umane, despre o avalanșă de emoții și trăiri ale omului în diversele ipostaze din cursul vieții sale.
„Până într-o zi, când explodează tot ceea ce fierbe în noi…”
Spectacolul nu cuprinde toate cele zece „episoade” și mai are adăugate câteva glumițe și inserții care nu se regăsesc în textul original, dar care nu deranjează absolut deloc, ba din contra, unele chiar stârnesc umorul și „condimentează” piesa.
De cele mai multe ori, problemele dintre oameni se nasc din cauza absenței comunicării, un liant care capătă fisuri, în urma cărora aceștia ajung în stadiul în care devin copleșiți de propriile emoții și sentimente. Gândurile o iau razna, nu le putem stopa, parcă am dori să spunem ceva, dar există un blocaj, un strigăt mut pe care nu-l aude și nu-l înțelege nimeni. Până într-o zi, când explodează tot ceea ce fierbe în noi și ne-a ros încet lăuntrul, dar atunci poate fi prea târziu pentru a mai păstra sau a mai salva relațiile cu cei din jurul nostru. Începem să trăim un fel de teatrul absurdului în care vorbim mult, dar nu putem comunica eficient.
Spațiul scenic a fost unul al teatrului de cameră, ușor grotowskian. Jocul nu s-a derulat pe scenă, ci foarte aproape de public, lucru care i-a permis acestuia să studieze expresivitatea actanților… când s-a putut. Uneori stâlpii din sală opuneau rezistență în calea vederii.
Există spectacole care sunt numite „spectacole de regie”, „de scenografie”, însă acesta este un spectacol al actorului care se ajută singur sau este (ar trebui, în cazul de față) ajutat de partenerul de scenă. Nu a existat vreun light design care să iasă în evidență. Dacă tot am menționat lumina, care ar putea fi și ea un fel de personaj, țin să precizez că nu a fost utilizată, ajustată în cel mai potrivit mod. Nu știu dacă asta a fost cerința regizorilor, dar mi s-a părut că nu a avantajat jocul actorilor.
Produsul artistic este unul care merge spre zona filmică, cel puțin mie așa mi-a dat impresia, în mod special datorită afișului, fotografiilor de promovare și a ambianței sonore, ce de multe ori pe parcursul reprezentației m-au dus cu gândul la o coloană sonoră dintr-un posibil film.
Universul sonor îi aparține lui Eduard Draude, care la fiecare reprezentație se ocupă live de această componentă. De altfel, acesta este și debutul său în teatru. Muzica este bine aleasă și punctată atent în anumite clipe cheie din spectacol. Are rolul de a menține și de a accentua suspansul, frica, teama, durerea, nesiguranța, furia etc. Au fost momente în care actorii jucau cu o energie scăzută, iar muzica salva acest aspect prin ruperile sau evidențierile sale de ritm.
Actori la început de drum
Spuneam în începutul cronicii că din distribuție fac parte studenți, lucru care este foarte bun. Mai ales deoarece trăim într-un oraș în care figurațiile se obțin mai ușor, mai greu și sunt remunerate jenant. Tinerii studenți, absolvenți și în genere artiștii au nevoie de cât mai multe posibilități și spații în care să poată lucra.
Genovel Alexa este un actor pe care nu prea l-am văzut manifestându-se în peisajul teatral ieșean sau este activ prea puțin. L-am mai văzut jucând în performance-ul laborator 60 MINUTES OUT OF 8640 de la Underground the Pub. În schimb, în Mustața lui #itler a fost o reală plăcere să îl văd jucând. Spre deosebire de colegii săi de scenă, se observă experiența. Are prezență scenică, chiar și atunci când nu are replici, când doar stă și privește. Își diferențiază personajele (bărbatul iubit / bărbatul în rochie / Ulise / George / Marius / Stelian) fiind foarte atent la nuanțele actoricești, iar jocul său este natural. Și dacă este să facem diferența între film și teatru, față de ceilalți actori din spectacol, Genovel Alexa joacă într-o notă a firescului, fără gesturi și grimase exagerate.
Marina Munteanu este o viitoare actriță cu mult potențial. Este energică, duioasă, persuasivă, grijulie, naivă, hotărâtă, are forță și reușește cu brio să transpună aceste valențe scenice în personajele sale (Saviana / femeia în pantaloni / Mioara / Corina / Amalia) și de multe ori încearcă să ridice pulsul spectacolului, mai ales în momentele de joc cu Ioana Dobrea, pe care am văzut-o în câteva examene-spectacol din facultate. La fel ca Marina Munteanu, Ioana Dobrea (Sandra / Ramona / Penelopa / Petronela / tipa / Sofia) are cu sine toate condițiile necesare, dar în reprezentația din această seară a fost de cele mai multe ori liniară, neverosimilă și teatrală.
Claudiu Vrabie (Mircea / Silviu / tipul), și el student la teatru, este o prezență scenică plăcută, dar joacă superficial, nu este credibil, natural pe scenă. De aceea, de multe ori am sesizat absența relației între personaje, lipsa ritmului prestației actoricești. Am simțit o fisură și nu din cauza faptului că spectacolul se derulează ca o serie de tablouri care se schimbă între ele, ci din cauza neputinței de a susține partitura dramatică. Textul nu este simplist, iar unii actori sunt la început de drum, fără experiență profesională și personală (sau insuficientă), de aceea acest lucru este de înțeles și cu siguranță, pe viitor, după mai multe reprezentații (probabil) lucrurile se vor așeza.
Mustața lui #itler – Un spectacol de Vlad Volf & Alexandra Vieru, produs de Teatrul din Stejar. Univers sonor: Eduard Draude. Distribuție: Genovel Alexa / Marina Munteanu / Ioana Dobrea / Claudiu Vrabie. Data vizionării: 28 decembrie 2019
