Muncitori electrocutați în timp ce lucrau la rețeaua de înaltă tensiune Pancevo – Reșița. Unul dintre ei a murit (VIDEO)

Trei angajați ai companiei care execută lucrări la noua rețea de înaltă tensiune Pancevo – Reșița au fost, azi-dimineață, victimele unui accident de muncă. Unul dintre muncitori a murit ulterior la spital.

 

Șoferul unei macarale a echipei care lucra la rețea a intenționat să ridice brațul utilajului chiar în timp ce se afla sub firele de tensiune. Brațul macaralei s-a apropiat nepermis de mult de fire, moment în care s-a produs un arc electric, scrie Express de Banat.

 

Doi muncitori care se aflau în spatele utilajului și șoferul au fost proiectați la câțiva metri cu arsuri grave, în special la nivelul mâinilor și picioarelor. Colegii victimelor au sunat imediat la 112, iar la fața locului au ajuns imediat echipajele de salvare care i-a transportat la spital. Cei doi oameni care se aflau în spatele utilajului erau în stare stabilă, viața lor nefiind pusă în pericol, însă, în ceea ce-l privește pe șofer, pronosticul medicilor de pe ambulanță era foarte rezervat. Victima este din județul Bacău, iar ceilalți doi răniți din Galați, respectiv Ploiești.

 

Sursa VIDEO: Expresss de Banat

Medicii de la Spitalul Județean din Reșița, unde au fost transportate victimele, au anunțat la scurt timp că șoferul macaralei, în vârstă de 56 de ani, a murit. Ceilalți doi prezintă arsuri multiple de gradul III la mâini și picioare, starea lor fiind una gravă.

 

La spitalul din Reșița a ajuns și un alt macaragiu, acesta fiind în șoc emoțional după petrecerea accidentului. La fața locului s-au deplasat și reprezentanți ai Inspecției Teritoriale de Muncă, pentru a stabili cauzele accidentului de muncă, iar anchetatori din cadrul poliției fac la această oră investigații cu privire la cele petrecute.

 

(Sursa: libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here