Muncesc pe ochi frumoși. Angajații de pe cel mai mare șantier din Iași sunt neplătiți de o lună și jumătate

Nemulţumiri pe cel mai mare şantier din Iaşi. Muncitorii care lucrează la pasajul din Fundaţie se plâng că nu şi-au mai primit bonurile de masă de patru luni, iar salariile – de o lună şi jumătate. Oamenii sunt hotărâți să reclame firma la Inspectoratul Teritorial de Muncă, dacă nu-și primesc plățile restante în această săptămână.

 

Muncitorii care lucrează la pasajul din Fundaţie se plâng că de o lună și jumătate trăiesc pe datorie. N-au fost plătiți deşi, spun ei, au muncit peste program şi chiar sâmbăta.

„De la Primărie ne spune că banii s-au livrat către pasarelă aici, către pasajul acesta şi nouă nu ne-a dat niciun leu. Deci bonurile din iulie, august, septembrie şi octombrie nu au dat niciun bon nimic,” a spus un muncitor. ”Noi de respectul lor şi de ruşinea lor muncim, dar ei n-au respect faţă de noi. Nici nu mai avem ce pune în traistă, greu,” a spus un alt muncitor.

Reprezentanţii municipalităţii sunt la curent cu problemele de pe șantier şi spun că vor încerca să intervină pentru a îndrepta situaţia. „Vom contacta conducerea companiei pentru că ne vedem puşi în pericol, noi ca şi investitori acolo. În rest, noi considerăm absolut moral şi demn să plătească muncitorii dacă au muncit şi mai departe de atât să-şi ducă contractul la bun sfârşit,” a declarat Mihai Chirica, viceprimarul municipiului Iași.

Pentru lucrările la pasajul de la Fundaţie, Primăria a încheiat un contract de 91 de milioane de lei.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here