Mult prea tineri pentru un accident atât de urât. 5 elevi din şcoli de elită au văzut moartea cu ochii (VIDEO)

[iframe width=”640″ height=”360″ src=”//www.youtube.com/embed/hUORFN6zUl4?feature=player_embedded” frameborder=”0″ allowfullscreen ]

Cinci tineri cu vârste de 18-19 ani, trei fete şi doi băieţi, elevi la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, au fost implicaţi într-un grav accident rutier pe drumul spre Aeroportul Salcea. Autoturismul BMW în care se aflau s-a izbit într-un arbore de pe marginea drumului. La volan se afla o tânără de 18 ani, care avea permis de conducere de mai puţin de două luni.

Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă noapte pe drumul care leagă Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava de oraşul Salcea.

 

O tânără de 18 ani, Georgiana B., care se afla la volanul unui autoturism BMW a apăsat prea tare pedala de acceleraţie, nu a mai reuşit să controleze volanul, a ieşit în decor şi s-a izbit într-un brad de pe marginea drumului.

 

„În timp ce conducea autoturismul, pe fondul vitezei, a pierdut controlul volanului, a părăsit suprafaţa carosabilă şi a intrat în impact frontal cu un copac, autoturismul răsturnându-se pe terenul viran din partea dreaptă a carosabilului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

 

Impactul a fost atât de puternic încât copacul a fost scos din rădăcini.

 

În autoturism, pe lângă şoferiţă se mai aflau alţi patru pasageri: Cristina C., Daniel C., Maria L. şi Răzan B. Cu toţii sunt elevi la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava şi au vârste între 18 şi 19 ani.

 

Tânăra care se afla la volan a fost cel mai grav rănită şi a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenţia pompierilor militari. Cei cinci tineri au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţe pentru îngrijiri medicale.

 

Tânăra a fost internată la spital cu traumatism cranio-facial sever, contuzie pulmonară, fracturi de membre, fracturi de bazin şi şoc hemoragic.

 

Poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs din neatenţia tinerei care obţinuse permisul de conducere în urmă cu mai puţin de două luni.

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here