Dacă în Scrisoarea pierdută de Zoe Trahanache, cetățeanul turmentat era bântuit de întrebarea – eu pentru cine votez?, zilele astea nu-s puțini cei ce se întreabă – eu ce am votat de fapt? Și răspunsurile baleiază între „Muie Dragnea“ și ceva nedefinit, pomenit ici colo, ba ceva cu Europa, ba ceva cu autostrăzile ori să mergem la referendum c-așa a zis bunica. Din cei 33 care vor merge la Bruxelles, cel puțin două treimi sunt … „de unde să-l iau p-ăsta că-mi scapă“, pentru că substantivul propriu Dragnea i-a băgat în cofă pe toți. Nu mai pomenim despre faptul că deținem președinția rotativă a UE și că în mod normal ar fi trebuit să vedem o brumă de preocupare măcar despre locul nostru în Europa, dacă nu o poziție clară despre o problemă europeană acută, cum ar fi migrația de pildă. Nimic. Zero barat. Toată lumea a știut doar atât – Dragnea și muie. Aș pune pariu că s-ar fi spus și-n germană treburile astea, dar erau prea lungi cuvintele și nu se țin minte. Așa-i dom’ președinte?
Ghiduș este că, virgulă, codul roșu de muie națională s-a manifestat în condițiile în care soarta lui Daddy era pecetluită, justiția de la noi fiind sub lupa celor de unde se dă ora exactă în uniune. Era doar o chestiune de timp pentru un deznodământ pus cu mâna, din lotul prezent în boxa inculpaților el fiind singurul „cu executare“, ceea ce ridică niște semne de întrebare. Dincolo că l-au făcut mare ca și concept pe șeful partidoiului, dătătorii de muie (culmea de ambele sexe) au uitat că alegerile europarlamentare au ieșirea spre vest și nu pe Dâmbovița, bucurându-se nespus că s-a dus dracului pesedeul, iar România a luat campionatul mondial de arătat degetul mijlociu. Asta cu un an jumate înainte de alegerile parlamentare de la noi. Deci, să fim clari, au fost alegeri europarlamentare,da?
Tot post eveniment, ar trebui să realizăm șmecheria președintelui cu referendum-ul, tocmai pentru ca să fie adusă lumea la vot, la pachet cu opera de a reseta (chipurile) justiția prin două propoziții interogative. Asta ar fi reieșit dacă numărul voturilor de la referendum ar fi fost mai mare sau egal cu cel de la europarlamentare. Realitatea e alta. Votanții din a doua categorie au fost mai numeroși, așa că rolul de motor al acestei forme de culegere a opiniei populare pălește spre inutilitate. Pe de altă parte, caracterul consultativ este departe de a fi faptă și dovadă stă exemplu precedentului scrutin pentru un parlament cu 300 de aleși ce s-a dovedit un mare fâs, actualmente numărul ocupanților celor două camere fiind aproape de cel al Parlamentului European. De ce am votat atunci și acum la referendum? Degeaba, domnule președinte, păcat de hârtie.
Cât despre bucuria cu artificii enunțată de junele nostru edil în cazul detronării celui ce l-a mazilit din fieful de partid, alt mare fâs, că dom Mișu a dat-o la întors și zice că strânge artificii. Bun și cu regimul substanțelor pirotehnice cum rămâne? – că din ce știu trebuie să ai ceva țidule pentru treaba asta, bașca spații adecvate, autorizații peste autorizații etc.
Prin urmare, muia asta națională nu se cam plimbă? Unii zic că o dau, dar mare lucru dacă nu cumva o și iau, dar pe nesimțite și cu poleială de democrație de ancienne epoque, din peisaj lipsind ghilotina. A? Punem și de un „… allons enfants de la patrie“?, dar mai pe manele, așa? Ce ziceți?
Numai de bine!
Văru
