Mugur Isărescu, mai tare decât Ponta și Antonescu. Guvernatorul BNR, preferatul românilor în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, i-ar învinge atât pe Crin Antonescu, cât şi pe Victor Ponta în turul al doilea al algerilor prezidenţiale.

 

Cu un an înainte de alegerile prezidenţiale, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, este principalul favorit în bătălia pentru Cotroceni, deşi candidatura sa este doar un zvon politic.

Isărescu ar câştiga o competiţie de tur doi pentru prezidenţiale în faţa lui Victor Ponta cu 52,7% faţă de 47,3% cât ar strânge premierul, relevă un sondaj INSCOP, realizat la comanda „Adevărul“. Cu un procent de 62, 9%, guvernatorul BNR şi-ar adjudeca şi mai clar victoria, dacă ar candida în faţa lui Crin Antonescu, care nu ar strânge decât 37,1%.

Dacă îl scoatem pe Mugur Isărescu din ecuaţia electorală, favorit la fotoliul prezidenţial, într-o competiţie în turul secund, devine Victor Ponta. Premierul l-ar învinge pe partenerul său de alianţă, Crin Antonescu, cu 56,3% la 43,4%, dar şi pe Mihai Răzvan Ungureanu, cu scorul de  60,1% la 39,9%. O dispută cu viitorul candidat al PDL, Cătălin Predoiu, i-ar aduce lui Ponta o victorie netă (69,5% la 30,5%). De cealaltă parte, Crin Antonescu ar câştiga fără emoţii numai în faţa aceluiaşi Predoiu (68,7% la 31,3%), şi ar gâfâi în faţa lui MRU( 52,4% la 47,6%).

 

 

Popularul Ponta

Cât priveşte opţiunile populaţiei pentru alegerile prezidenţiale măsurate pe o întrebare deschisă, adică fără a nominaliza vreun candidat, românii se gândesc cel mai mult la Ponta şi Antonescu. Numele premierului a fost indicat de 19,1% din cei chestionaţi, în timp ce Crin Antonescu a fost ales de 17,8%. Liderii USL sunt urmaţi de Mugur Isărescu (7,2%), respectiv Mihai Răzvan Ungureanu (7,1%).

Sondajul mai arată că 54,4% din repondenţi cred că PSD va avea candidat propriu la algerile de anul viitor. Sondajul a fost realizat în perioada 07 – 14 noiembrie, pe un eşantion de 1.055 persoane. Eroarea maximă admisă este de ± 3%.

 

Crin, tot mai jos la încredere

Topul încrederii în personalităţile publice este condus tot de Mugur Isărescu, care s-a distanţat cu 43% încredere multă şi foarte multă (comparativ cu cele 40,9% înregistrate la măsurătoarea din septembrie) şi este foarte aproape de vârful atins în martie 2013 când guvernatorul BNR obţinea 44% din procente.

Pe locul al doilea se situează din nou Victor Ponta, cu un procent de încredere de 38,5%, în uşoară scădere faţă de luna septembrie, când avea 39%. Podiumul este completat de primarul Capitalei, Sorin Oprescu, preferat de 34, 3% din respondenţi. Primul liberal din clasamamentul încrederii este Klaus Iohannis, primarul Sibiului, care şi-a consolidat poziţia a patra cu un procent de 33,8%.

 

Liderul PNL, Crin Antonescu, a prins abia locul cinci în top, cu 30% şi a intrat pe o tendinţă descrescătoare, comparativ cu cele 30,8% procente înregistrate în septembrie. Călin Popescu Tăriceanu, rivalul lui Antonescu din PNL, îi suflă în ceafă, cu 28,1% din opţiuni.

Fostul premier, MRU cu 24,2% este coleg de clasament cu Traian Băsescu, aflat în scădere (23,3%, comparativ cu 24,5% în septembrie).

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here