Pentru prima oară, Aeroportul Iași DEPĂȘEȘTE BACĂUL. Care este secretul și CE VA URMA?

În noiembrie 2013, pentru prima dată în istoria sa, Aerogara Iaşi a avut mai mulţi călători decât Bacăul. Ca ministru al Transporturilor, practic a dispus ca Tarom să opereze curse externe din Iaşi, decizie contestată de analişti la acea dată. Acum, Fenechiu e la un pas de puşcărie, dar intervenţia sa a schimbat cursul lucrurilor. Iaşul creşte, Bacăul scade.

 

Printre aeroporturile din România, Iaşul a înregistrat cea mai mare creştere în 2013. Suntem încă la 60% din numărul de călători înregistraţi de Aeroportul Bacău, dar noiembrie a fost luna care a marcat o premieră istorică: Iaşul a avut mai mulţi pasageri decât oraşul vecin. Dacă se menţine trendul, Capitala Moldovei ar putea câştiga prima bătălie, cea de-a deveni lider regional.

Aceasta, după numai un an în care parteneriatul cu Tarom s-a dovedit salvator, în timp ce vecinii din Moldova au mizat pe colaborarea cu Blue Air, care are probleme financiare. În timp ce noi am crescut cu 30% în 2013, la Bacău numărul de pasageri a crescut cu doar 2%.

 

Cursele Tarom au resuscitat Iaşul

1.800 de călători în plus

Bacău a avut 400.000 de călători anul trecut, în timp ce Iaşul doar 231.000, dar cu o creştere semnificativă de la 173.000, în 2012. „Această creştere este rezultatul direct al deciziei Tarom de a opera curse externe de la noi”, a spus Raluca Filip, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Iaşi. Este poate cea mai importantă contribuţie a lui Relu Fenechiu din ultimii ani, el fiind cel care a infuenţat decizia Tarom din momentul în care a devenit ministru al Transporturilor. După revocarea sa, cursele operate la Iaşi de Tarom au fost contestate de analişti, însă cifrele adunate până la sfârşitul anului confirmă că zborurile din Capitala Moldovei n-au fost sub media de rentabilitate a operatorului de stat la nivel naţional.

La Iaşi se lucrează intens la mărirea pistei până la 1.800 m, în 2014, respectiv la 2.400 m, în 2015. În paralel, la Bacău investiţiile au fost sistate din cauza crizei pe care o parcurge operatorul Blue Air, cel care a concesionat aerogara. „2013 a fost primul an în care, pe final, numărul de pasageri din Iaşi l-a depăşit pe cel din Bacău. În octombrie a fost egalitate, în noiembrie am avut deja cu 1.800 de pasageri în plus”, a mai spus Raluca Filip.

 

 Relu Fenechiu a schimbat soarta Aeroportului, Cristian Adomniţei trebuie să-i asigure dezvoltarea

 

Iaşi-Torino, surpriză şi pentru Tarom

Surprinzător, Tarom raportează că cea mai rentabilă cursă a sa în 2013, din totalul rutelor operate, a fost Iaşi-Torino şi retur. „Gradul de încărcare al acestei curse a fost de peste 90% pe fiecare zbor, cu o medie de 136 de pasageri pe fiecare cursă”, afirmă Raluca Filip, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Iaşi.

Dovada rentabilităţii Aeroportului Iaşi o dă o altă decizie anunţată de Tarom: două noi curse aeriene, către Tel Aviv şi Roma. În plus, conducerea Aeroportului este în negocieri cu două dintre cele mai importante companii aeriene din Europa: Turkish Airlines şi Lufthansa. „Dorim două curse aeriene către Istanbul şi Frankfurt şi ne-am adresat companiilor naţionale din cele două state. Discuţiile sunt avansate”, adaugă Raluca Filip.

Iniţial, conducerea Aeroportului Iaşi a solicitat Tarom să opereze cele două rute, dar compania naţională a precizat că nu mai are flotă pentru încă două linii faţă de cele aflate deja în plan sau în exploatare. „S-a spus că Tarom nu este mulţumită de Aeroportul Iaşi. Nu-i nici pe departe adevărat. Cât timp există şi alte linii interesate, înseamnă că au văzut potenţialul Iaşului. Nici o companie aeriană nu ar veni să facă afaceri aici dacă nu ar fi rentabil”, a mai precizat Raluca Filip.

 

Bacăul a mizat pe Blue Air, dar operatorul privat se află în declin

 

Timişoara în scădere, Iaşi la un sfert faţă de Cluj

Dintre aeroporturile regionale, Clujul a devansat Timişoara, menţinându-se la 1 milion de călători în 2013, în timp ce oraşul din Banat a scăzut la 800.000 de pasageri. Iaşul a depăşit Sibiul, iar Bacău se află pe locul trei, cu 400.000 de călători.

 

Oraş                Pasageri 2013                2012

Timişoara         800.000                       1.035.000

Cluj                 1.000.000                    1.000.000

Bacău              400.000                       393.000

Sibiu                189.000                       176.000

Iaşi                  231.000                       173.000

 

65% – gradul de încărcare al curselor Tarom de la Iaşi. Media anuală a tuturor curselor Tarom este de 66%

 

Aeroportul Iaşi în 2013

Într-o singură lună din 2013, noiembrie, cursa Iaşi-Viena şi retur a înregistrat 27.000 de călători, cu 3.000 mai mulţi decât în tot anul 2012.

Iaşi-Roma şi retur a adunat 12.000 de pasageri în primele 11 luni ale anului trecut.

Iaşi-Torino, cursa cu cel mai mare succes din cele operate de Tarom, cu 16.400 de călători în şapte luni, cu grad de încărcare de peste 90%.

Iaşi-Bologna, 15.000 de călători în 11 luni

Iaşi-Londra, 13.800 călători în 11 luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here