Monopolul Lucimar. Contracte cu dedicație și licitații cu scandal la Parcul Industrial

Una din firmele de casă ale Primăriei Miroslava a pus mâna pe contracte de 450 mii lei în doar două zile. Lucimar SRL se va ocupa de lucrări de extindere a rețelei de apă și canalizare din cadrul Parcului Industrial I de la Miroslava, contractul fiind atribuit prin achiziție directă, fără licitație, de primăria condusă de Dan Niță. Anterior, firma controlată de Lucian Daniel Vătavu a mai prins un contract în cadrul aceluiași parc industrial de circa 3 milioane lei, pentru extinderea rețelei de energie electrică, în urma unei proceduri viciate, după ce firmele concurente au fost eliminate prin introducerea unor condiții restrictive. Numai anul acesta firma lui Vătavu, a luat peste 650 mii lei pe diverse contracte de la Primăria Miroslava.

Lucimar SRL a prins de la începutul anului 2023 și până în prezent aproape 650 mii lei din diferite contracte încheiate doar cu Primăria Miroslava. Firma lui Lucian Daniel Vătavu a beneficiat de trei contracte de branșament a rețelei electrice la obiective administrate de Primăria comunei Miroslava, toate prin încredințare directă. Un al patrulea contract a vizat extinderea rețelei de apă potabilă, canalizare ape uzate menajere din cadrul Parcului Industrial I, procedură de circa 450 mii lei (90 mii euro). Aceeași firmă s-a ocupat în cursul anului trecut de extinderea rețelei de electricitate din cadrul parcului industrial, după o licitație special croită pentru societatea lui Vătavu.

Aproape 100 mii de euro pentru o firmă de casă

Ultima procedură atribuită Lucimar SRL a avut loc în 10 mai 2023. Firma lui Lucian Daniel Vătavu a încheiat un contract cu Primăria Miroslava pentru extinderea rețelei de apă de la Parcul Industrial I, oferta fiind acceptată la nici 24 de ore de la inițierea procedurii.  Deși firma lui Vătavu are conform cod CAEN 4222, activități pentru lucrări de telecomunicații și linii de distribuție a energiei electrice , firma s-a ocupat și de rețeaua de apă potabilă din cadrul parcului industrial. Asta în completarea unui contract derulat anul trecut de circa 3 milioane lei prin care firma respectivă s-a ocupat de extinderea rețelei electrice din cadrul parcului industrial, licitație care a ridicat numeroase semne de întrebare. Pe 2021, conform Ministerului Finanțelor, firma lui Vătavu a avut o cifră de afaceri de 7,3 milioane lei, un profit de numai 177 mii lei și datorii de peste 1,2 milioane lei, la 41 de angajați.

Cronologia succesului: o licitație de 3 milioane lei, cadou pentru Lucimar SRL

În vara anului trecut, Primăria Miroslava a derulat o licitație pentru extinderea rețelei electrice din cadrul Parcului Industrial I din localitate. Deși la procedură s-au înscris mai multe societăți, contractul a ajuns în cele din urmă la firma lui Vătavu, asta după ce toate firmele concurente au fost eliminate prin introducerea unor condiții restrictive. La vremea respectivă, în caietul de sarcini a fost impus doar un termen de o lună pentru livrarea unor echipamente. Toate celelalte societăți au arătat că acest termen este imposibil de respectat, ceea ce a făcut ca Lucimar SRL să aibă cale liberă. După încheierea contractului , firma lui Vătavu a fost păsuită de Primăria Miroslava prin mai multe acte adiționale și prelungiri succesive ale termenelor chiar și cu cinci luni. Firma a motivat faptul că nu dispune de materiale din cauza războiului din Ucraina, iar funcționarii primăriei au acceptat repede acest argument, în condițiile în care celelalte firme înscrise la licitație puteau cere același lucru.

Trei contracte în câteva zile pentru Vătavu

Lucimar SRL a avut în ultima perioadă numeroase contracte cu Primăria comunei Miroslava, lucru care arată apropierea lui Vătavu de primarul Dan Niță. În cursul acestui an, firma respectivă a beneficiat de 4 contracte directe cu Primăria comunei Miroslava.  În februarie, Vătavu a prins direct o lucrare de 5 mii lei pentru execuția unui branșament la o stație de pompare ape uzate din satul Ciurbești. În schimb, în luna în curs, Lucimar SRL a dat lovitura. A urmat o lucrare de 32 mii lei  pentru o serie de lucrări de modificare a rețelei de joasă tensiune la Parcul Industrial II de la Miroslava, contract încheiat în 3 mai 2023. În 4 mai 2023, firma lui Vătavu a mai luat 185 mii lei pentru proiectare și execuție lucrări de alimentare cu energie electrică la Căminul Cultural din Miroslava. Apoi a urmat afacerea de 450 mii lei cu canalizarea de la Parcul Industrial I din Miroslava. În perioada 2021 și 2022, Vătavu a mai avut contracte cu Primăria Miroslava, dar și cu alte primării din județul Iași.  De precizat că în primăvara anului trecut, Lucimar SRL a primit aviz pentru construirea unei cabane de agrement în comuna Miroslava, aviz semnat de primarul Dan Niță

Vlad ROTARU

https://www.7iasi.ro/catalogul-coruptiei-primaria-miroslava-premianta-cu-o-licitatie-aranjata-de-3-000-000-de-lei/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here