Monica Macovei a câștigat procesul împotriva lui Dan Șova. Fostul ministru, bun de plată

Europarlamentarul Monica Macovei a anunţat marţi, printr-o postare pe blogul personal, că a câştigat procesul intentat fostului ministru al Transporturilor, Dan Şova, care afirmase că tatăl ei a fost „general de Securitate” şi „şeful Securităţii Giurgiu”.

 

„Curtea de Apel Bucureşti a decis ca Dan Şova a minţit atunci când a spus că tatăl meu ar fi fost „general de securitate” şi “şeful Securităţii Giurgiu”.

 

Şi Tribunalul Bucureşti a decis că Şova a minţit când a făcut aceste acuzaţii mincinoase în legătură cu tatăl meu şi a admis, în octombrie 2013, acţiunea depusă de mine şi de mama mea prin care îi solicităm dovezi lui Şova. Dar Dan Şova nu a avut şi nu are nicio dovadă, a minţit cu bună ştiinţă.” scrie Monica Macovei pe blog.

 

Totodată, europarlamentarul mai precizează că hotărârea pronunţată în decembrie 2014 de Curtea de Apel din Bucureşti este definitivă şi executorie şi că o va executa.

 

Merită menţionat că, potrivit unor postări anterioare ale europarlamentarului, în septembrie 2012, Dan Şova, la vremea respectivă senator, s-a lansat în cadrul unor emisiuni la Antena3 şi Realitatea TV în acuze la adresa tatălui Monicăi Macovei. Macovei i-a cerut lui Şova să prezinte dovezi ale spuselor sale, avertizând că, în caz contrar, îl va acţiona în instanţă, ceea ce s-a şi întâmplat, pe 18 septembrie 2012.

 

În acţiunea depusă la Tribunalul Municipiului Bucureşti, Macovei a solicitat că Dan Şova să îşi ceară public scuze pe aceleaşi posturi de televiziune unde a făcut afirmaţii mincinoase despre tatăl ei, să publice hotărârea instanţei în 4 ziare naţionale şi să plătească daune morale în valoare de 700.000 lei.

 

„Dan Şova a afirmat, în mod mincinos, că tatăl meu ar fi fost “general de securitate” şi “şeful Securităţii Giurgiu”. Singura legătură profesională a tatălui meu cu oraşul Giurgiu a fost faptul că în perioada 1945-1950 a fost pedagog în această localitate. Dan Şova duce o bătălia politică murdară, împroşcând cu noroi inclusiv asupra memoriei tatălui meu.” scria un an mai târziu pe blog Monica Macovei, după ce Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea depusă de ea şi de mama sa, pe numele lui Dan Şova.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here