Editorial, Gabriel Gachi. Moldova abandonată de PNL, una din explicațiile subdezvoltării

Scurt, despre Gorghiu-Blaga la Iaşi: formalişti, demotivaţi, neîncrezători în propria lor misiune. Acelaşi discurs plat ce putea fi folosit în orice alt an din ultimii 20, n-au venit cu o ediţie pregătită special pentru 2016. Aceleaşi cuvinte goale, atitudine distanţă, inhibată ca şi cum s-ar afla într-un oraş ostil. Gorghiu şi Blaga consideră Iaşul o provincie barbară pe care, din păcate, nu au resurse să o cucerească. O capitulare mascată sub crisparea vorbelor tremurate „vom învinge”, care sună ca „Dumnezeu cu mila”…

 

Am întrebat-o pe Alina Gorghiu dacă ştie cine a fost candidatul PNL la Iaşi în 2012 şi a zis că ştie, „să trecem mai departe…”. Niciunul nu i-am pronunţat numele, ca unui duh rău pe care nu-i bine să-l chemi. Era Gheorghe Nichita. PNL a fost în Moldova PSD 2. Douăzeci de ani în care ieşenii şi liberalii au stat spate în spate, fără pasiune, fără mari speranţe, fără obligaţii. De ce am avea acum încredere unii în alţii? Cum ar trebui să înceapă o iubire necondiţionată?

 

Blaga şi Gorghiu au un singur vis legat de Iaşi: încrederea în Justiţie, o aluzie sarcastică la eliminarea candidatului PSD de către DNA. Atât. Iaşi şi toată Moldova a fost sacrificată de PNL în schimbul consolidării teritoriilor tradiţionale din Transilvania. Votul într-un singur tur garantau liberalilor că toată Transilvania va fi a lor. Nu vor sacrificii în două tururi, morţi şi răniţi de dragul Iaşului. E o abandonare asumată, le mulţumim de vizită, dar nu ne ajută.

 

Nu inventez eu fapte, chiar în acest moment PNL primeşte un cot în coaste din partea dreaptă, şi nu de la PSD. Acolo sunt partidele mai mici, care umplu golul existenţial al ieşenilor care nu se simt reprezentaţi. Pentru Iaşi, un partid care nici măcar nu e înfiinţat – abia săptămâna viitoare au înfăţişarea la Tribunalul Bucureşti – are 5% în sondajele adevărate şi se duc garantat în 10% până la alegeri, cu candidat propriu. PMP stă la 7%, mai vine şi M10, şi toate vor muşca din PNL, ca ursul din Revenant. Forţa Civică a avut 15% la Iaşi în 2014, la europarlamentare, de ce nu s-ar gândi Pentru Iaşi să devină principala alternativă la PSD, dacă PNL nu se bagă? Că Forţa Civică i-a bătut atunci în municipiu de le-a sunat apa.

 

Nici urmă de lamentare în tonul meu, Puterea fuge de vid, natural vor apărea mişcări care să lupte cu PSD. Dar această abandonare liberală, această delicateţe ipocrită, această politică sclifosită, făcută din vârful degetelor de către PNL, este una dintre explicaţiile subdezvoltării Moldovei. În fața istoriei, partea lor de vină va fi reţinută, trădarea acestui vast teritoriu va fi tratată pe larg. De aceea, în 2016, desolidarizarea Dreptei aduce automat victoria PSD, dar deja miza nici nu mai există, răfuiala e acum chiar împotriva PNL din partea aliaţilor doctrinari. Acest an nici nu mai contează, oamenii responsabili discută despre 2020, iar PNL trebuie să se teamă.

 

E redundant şi prostesc să consideri că acesta este un atac duşmănesc, să mârâi peste umăr „pesedistule!”, să rămâi la nivelul acesta de dispreţ şi să te speli pe mâini, spunând că ai conştiinţa curată. E lipsă de realism. Blaga şi Gorghiu, simţiţi-vă bine, zburaţi apoi spre Vestul bogat şi de Dreapta, ne vom descurca fără voi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here