Modele europene în sprijinul descentralizării școlii românești

În perioada 10 – 23 Aprilie 2016, în cadrul proiectului  „Management instituţional de calitate pentru o educaţie de succes” din programul Erasmus+ (cod 2015-1-RO01-KA101-014616),10 profesori ai Liceului Tehnologic Economic “Virgil Madgearu” Iaşi, efectuează un stagiu de formare la partenerul din Lisabona, Portugalia, Casa da Educaçao Sapere Aude. Echipa de beneficiari cuprinde pe directorul instituției (Corneliu Carpen), pe membrii Consiliului de Administrație, ai CEAC, responsabilii comisiilor metodice e.t.c., coordonați fiind de prof. Mihaela Ţurcănaşu.

 

Acest proiect răspunde nevoii  de perfecţionare a cadrelor didactice cuprinse în structura de management a școlii. Obiectivele vizate sunt: îmbunătăţirea competenţelor de management şi de comunicare instituţională,  dezvoltarea capacităţii de înţelegere a procesului de descentralizare pentru o implementare eficientă a acesteia, adaptarea managementului pentru diferitele niveluri de educaţie. Prin derularea activităților propuse prin proiect, beneficiarii își vor îmbunătăți atât competențele lingvistice și digitale cât și cele legate de participarea la actul decizional la nivelul şcolii.

 

 

În această perioadă, benefeciarii participă la ateliere de lucru, seminarii, mese rotunde, dezbateri, studii de caz, exemple de bune practici şi observarea directă a managementului în instituţii de educaţie de renume din Lisabona cum ar fi:Agrupamento Escolas Alcochete, Escola de Comércio De Lisboa, Valsassina College – recunoscut la nivelul Portugaliei ca un model de succes al descentralizării etc.).De asemenea importante sunt și întâlnirile de lucru cu reprezentanți ai autorităților locale și administrației locale (Primăria Lisabonei, INA, DGESTE etc).

 

În urma participării la acest curs de formare, beneficiarii vor îmbunătăți activitatea de management din cadrul Liceului Tehnologic Economic “Virgil Madgearu” Iaşi ( PAS, proceduri de organizare şi comunicare internă, de evaluare a cadrului didactic şi a actului instructiv-educativ, de organizare a activităţilor de educaţie formală şi nonformală).

 

Pe baza experienţei acumulate va fi realizată revista de proiect cuprinzând articole/materiale pe cele cinci teme majore vizate de proiectul nostru: descentralizarea învăţământului şi legislaţia în vigoare, asigurarea calităţii în educaţie, comunicare instituţională, instrumente de evaluare, parteneriatul cu comunitatea locală şi activităţi educative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here