Mişcarea anti-Islam din Germania, ameninţată cu atentate. Marşul de luni al PEGIDA a fost amânat

Mişcarea germană anti-islam Pegida şi-a anulat marşul prevăzut pentru astăzi, după ce poliţia din Dresda a anunţat că există un risc real de a se produce un act terorist. Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a afirmat că dreptul de a manifesta este un drept fundamental care va fi apărat.

Patrioţi europeni împotriva islamizării Occidentului- pe scurt Pegida – era până acum prezentă mai mult pe reţelele de socializare. A organizat prima plimbare de luni pe 20 octombrie la Dresda. De atunci până acum, numărul participantilor la aceste marsuri a crescut.

Atentatul de la Charlie Hebdo a alimentat îndoielile şi, pe alocuri, extremismul. Plimbarea de astăzi a fost însă interzisă de poliţie care a avertizat că există riscul producerii unui atentat, iar vizat ar fi chiar liderul mişcării, ameninţat cu moartea.

Pegida este hotărâtă să nu renunţe şi de aceea a lansat astăzi partidelor un apel la dialog. Vor să le ceară politicienilor să adopte noi reguli privind imigraţia şi integrarea imigraţiei. Cancelarul Angela Merkel a făcut în nenumărate rânduri apel la toleranţă, într-o ţară în care trăiesc aproximativ 4 milioane de musulmani.

Printre ei, şi micuţa Dilubras. Are 12 ani şi locuieşte împreună cu familia ei in Koln. E un copil normal. Pentru ea, vălul este simbolul respectului faţă de Coranul pe care de regulă îl citeşte în limba germană. Nimeni nu o obligă să-l poarte. Respectă însă toate tradiţiile. De exemplu, carnea de porc este exclusă din alimentaţie. Nu-şi face griji că ar putea greşi,  pentru că în Germania sunt produse speciale.

Faptul că unii cred că Islamul este o religie a violenţei apasă greu pe umerii unei copile de doar 12 ani care nu a învăţat decât că religia ei este una a păcii.

 

 

 

Sursa: tvr

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here