Mircea Sandu îl dă în judecată pe Răzvan Burleanu

 

Preşedintele de onoare al FRF, Mircea Sandu, a declarat că intenţionează să-l acţioneze în justiţie pe preşedintele federaţiei Răzvan Burleanu pentru că a divulgat detaliile contractului său de rentă viageră. El a precizat că va cere daune de 500.000 de euro.
 

„Eu vreau să închei toate socotelile, o să ne vedem pe la tribunal. Bineînţeles că îl voi da în judecată. Am în contractul de rentă viageră o prevedere foarte clară privind confidenţialitatea contractului şi în cazul în care este deconspirată se plătesc daune de 500.000 de euro. Sigur că instanţa decide, dar dacă voi câştiga, îmi voi permite să-i dau săracilor”, a declarat Mircea Sandu.

 

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a făcut publice detaliile contractului şi beneficiile pe care Mircea Sandu le are ca preşedinte de onoare al federaţiei.

 

„Nu a renunțat la mașină domnul Mircea Sandu, nu vrea să meargă pe jos. Are călătorii la clasa business, că îi cade coada dacă nu merge așa, și cu o diurnă de 500 de euro. Dintr-o ahtiere profundă pentru funcția de la UEFA, care îi aduce un beneficiu de 100.000 de euro pe an, a început să trimită fax-uri președinților de federații din Europa să îl susțină. Eu nu am ce să fac decât să semnez aceste cheltuieli la care mă obligă Adunarea Generală. Dar FRF cheltuiește 40.000 de euro lunar cu domnul Mircea Sandu, în condițiile în care bugetul nu permite acest lucru. De acești bani are nevoie fotbalul românesc”, a spus Răzvan Burleanu.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here