Mircea Badea merge la Parchet să depună o plângere penală

Badea a recunsocut că a fost ameninţat de nenumărate ori, dar se gândeşte acum să se folosească de valul justiţiei, pentru a rezolva situaţia.

„Eu sunt fanul trendului „La puşcărie!”. Dacă tot văd că este valul acesta, mâine mă duc şi eu să depun o plângere penală şi marţi mă mai duc să mai depun o plângere penală. Pentru ameninţare. Este o faptă penală. Nişte interlopi, nişte penibili, în mintea lor sportivi, cred că este o idee bună să mă ameninţe pe mine. O dată, de două ori, de 198 de ori, dar destul.”

„Văzând că instituţiile statului vâră oameni la puşcărie pe aşa ceva, mă duc şi eu. Să văd ce fac instituţiile statului. Eu zic că ce mi s-a întâmplat mie e ameninţare, din punct de vedere penal. Sunt şi avocaţi care consideră asta. Şi hop, la Parchet.”

Realizatorul emisiunii „În gura presei” a adus în discuţie cazul fostului preşedinte Traian Băsescu, care este urmărit penal exact pentru ameninţări făcute la adresa Gabrielei Firea.

„Domnul Băsescu este urmărit penal acum de Parchetul General, pentru ce? Pentru ameninţare. Ce i-a spus domnul Băsescu doamnei Firea, la televizor? Că s-ar putea să nu îşi mai găsească bărbatul acasă. La mine sunt concrete. Nu vreau să spun exact, pentru că nu vreau să se întâmple unele lucruri până mâine. După ziua de mâine pot să vă spun. La mine sunt concrete, a, b, c, d. Până acum am procedat pe genul uman, nu mai merge aşa. La puşcărie! Asta cu „vai ce şmecheri suntem noi şi ce Scarface suntem noi şi ce brigadă ne facem noi, bro!”, la puşcărie!”

Tot Mircea Badea a explicat că un bodyguard a făcut imprudenţa de a o ameninţa pe Carmen Brumă.

„Unul care e bodyguard s-a gândit să o ameninţe pe Carmen. Nu pot să spun cum. Şi am dat şi eu un telefon şi ăla şi-a şters mesajul de pe Facebook. Repede, scurt pe doi. E bodyguard aici, undeva la o terasă de lângă Antenă. Şi aşa şi ăştia, cum sunt ei nepoţii lui nu ştiu cine. Bine, mă, vedem cum e asta cu ameninţările.”

 

 

 

 

 

 

Sursa: dcnews

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here