Mircea Badea începe războiul cu Dan Negru: „A chemat toate damele de companie și acum ne dă citate din Nicolae Iorga”

Mircea Badea, cunoscutul realizator de la Antena 3, a lansat critici dure la adresa lui Dan Negru. În cadrul emisiunii sale „În Gura Presei”, Badea a făcut publice motivele pentru care nu îl consideră pe Dan Negru coleg de breaslă sau fost coleg de trust.

„Dacă la un moment dat ne-am încasat salariul de la aceeași companie, asta nu mă face cu el coleg. Colegii sunt cei care și-au pus fundul la bătaie, care au ieșit în stradă, care au dat cu subsemnatul la DNA, ca Mihai Gâdea. Dan Negru a stat liniștit și și-a văzut de combinațiile lui”, a explicat Mircea Badea, subliniind distanța dintre ei în ceea ce privește implicarea activă în diferite acțiuni sau cauze publice.

Badea nu s-a oprit aici și a continuat să își exprime dezacordul față de Dan Negru, afirmând că sunt diferențe majore între ei din punct de vedere cultural și intelectual: „În primul rând că ne despart multe biblioteci și multe circumvoluțiuni. După ce ai chemat toți maneliștii, i-au luat la rând și apoi i-ai mai chemat o dată, după ce ai chemat toate damele de companie, nu poți să vii să ne dai citate din Nicolae Iorga”.

Mircea Badea a reacționat acid si la adresa postărilor lui Dan Negru pe rețelele sociale, criticând presa pentru preluarea acestora și sugerând că Negru încearcă să pară cult fără să fie cu adevărat: „Eu am văzut că așa-zisa presă, media din România, tot preia orice râgâie Dan Negru când mai citește el câte-o filă din aia de calendar și mai dă câte-un citat care se potrivește ca nuca-n gard ca să creadă lumea că el este cult. Nu e, în opinia mea, deloc. Încearcă să pară, face eforturi și unii îl cred”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here