MINUNE – Traian Băsescu, felicitat de Călin Popescu Tăriceanu – Stiri pe surse

Încurcate sunt căile politice şi după ani la rând în care s-au războit pe toate fronturile, acum Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu au ajuns să se gratuleze reciproc în plenul Senatului.

Traian Băsescu a luat cuvântul în plenul Senatului, în timpul dezbaterilor pe legea de aprobare a OUG 14/2017, cea care abrogă celebra OUG 13/2017.

„Eu vă fac o propunere foarte simplă: să lăsăm OUG 13 şi OUG 14 aşa cum sunt, să le dăm la o parte, iar Comisiile Juridice ale Parlamentului să ia toate deciziile Curţii Constituţionale şi Directiva 340 a Comisiei Europene şi să pună în ordine Codul Penal. Nu ştiu de cine ascultă şi cui sunt fideli anumiţi oameni din această sală, dar eu vă fac această propunere simplă: Parlamentul să îşi ia în serios rolul de leguitor”, a spus Traian Băsescu.

Imediat după ce şi-a terminat discursul, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a spus că este total de acord cu porpunerea făcută şi chiar l-a felicitat pentru poziţie. „Practic, dumneavoastră aţi propus ca Parlamentul să fie pe picioarele sale. Sunt de acord cu această poziţie şi vă felicit, domnule preşedinte”, a spus Tăriceanu.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here