Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a explicat că se fac o serie de analize pentru redeschiderea școlilor, iar obiectivul ar fi ca acestea să fie redeschise odată cu începerea semestrului doi.
„În calitate de Ministru al Educației am spus și o repet. Îmi doresc și eu și Ministerul Educației deschiderea școlilor în format clasic. Această decizie vă fi fundamentată pe baza analizelor epidemiologice după perioada de sărbători și anul nou. Mai exact, în 15 ianuarie vom avea primele rezultate“, a spus ministrul Educației, la AlephNews.
Sorin Cîmpeanu mai spune că își dorește „foarte mult deschiderea școlilor în cel de al doilea semestru“.
„Am solicitat inspectoratelor cu termenul de 11 ianuarie cu raportare la estimarea profesorilor, cu o privire la încheiere mediilor pe primul semestru și a celor care vor susține examenul național“, a mai afirmat ministrul.