Ministrul Culturii: „Managerul interimar pe care eu aş intenţiona să-l propun la Opera din București este Beatrice Rancea”

Corina Şuteu, ministrul Culturii, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că intenţionează să o propună pe Beatrice Rancea ca manager interimar la Operă Naţională Bucureşti, aceasta fiind şi propunerea vicepremierului Vasile Dincu, după discuţiile cu personalul de la Operă. Propunerea oficială va fi făcută după 20 mai. Până atunci, ministrul Culturii a declarat că a trimis o comisie administrativă în control la Operă pentru a vedea ce s-a întâmplat acolo.

 

„Numesc un nou manager şi o voi face public foarte curând, după 20 mai. Am continuat să discut cu absolut toţi actorii implicaţi în situaţia de la Opera şi am trimis o comisie administrativă care să vadă  exact care este situaţia, pentru că  nu aş dori să operez despărţirea Operei de Operetă fără să am o limpezire a situaţiilor şi a informaţiilor care au circulat în mod dezordonat. Începând de ieri există o comisie a Ministerului, alcătuită din patru persoane care s-a deplasat şi ieri şi azi la Opera şi vrea să vadă exact care este situaţia. Chiar dacă managerul interimar care va veni, va fi un interimar , ulterior aceste două posturi de manager vor fi scoase la concurs, aş dori chiar şi acestui manager interimar să îi prezint o situaţie destul de coerentă. Am declarat de câteva ori că managerul interimar pe care eu aş intenţiona să-l propun este Beatrice Rancea. Aceasta a fost şi  propunerea d-lui Dincu după discuţia cu personalul de la Opera şi aceasta a rămas propunerea mea”, a declarat ministrul Culturii, Corina Şuteu.

 

În ceea ce priveşte strategia pe termen mediu, Corina Şuteu vrea să studieze redespartirea Operei de Operetă şi anumite modificări legislative care să functionalizeze cele două instituţii.

„Situaţia de la Operă poate fi văzută şi că o oportunitate de a aduce anumite schimbări de natură legislativă şi de a iniţia redespartirea Operei de Operetă, de a reveni la o situaţie de normalitate şi de funcţionalitate, care până acum a fost menţinută într-un stadiu neclar şi, după cum se  vede, cu un potenţial exploziv, pentru că până la urmă ce s-a întâmplat la Operă a fost şi izbucnirea în spaţiul public a unor situaţii stagnante de foarte multă vreme. Şi asta ne-a arătat-o toate discuţiile cu personalul Operei. Cred că este o oportunitate de a pune lucrurile pe o bază funcţională şi legislativă mai bună care apoi se va repercuta asupra tuturor instituţiilor de spectacole, să sperăm în mod pozitiv”, a explicat ministrul.

 

Aceasta s spus că discută cu angajaţii operei, cu Alina Cojocaru, Johan Kobborg şi alţi actori implicaţi pentru a rezolva conflictul apărut.

 

„Situaţia de la Operă a evidenţiat încă o dată toate dilemele instituţiilor publice de cultură, mai ales a instituţiilor de spectacole, care este raportul între instituţia de repertoriu şi instituţia de proiect, care este raportul între angajamentele unor artişti pe viaţă şi angajamentele pe contract, care este raportul între scena naţională şi scena internaţională. Tocmai de aceea, în acest moment, împreună cu angajaţii Operei, cu un dialog pe care l-am angajat deja cu doamna Rancea, împreună cu dialogul pe care îl am cu autorităţile şi cu Alina Cojocaru, Johan Kobborg, încercam să găsim acea soluţie care să regleze pe de o parte inegalităţile, disfuncţionalităţile şi pe de altă parte să redea Operei, în viitor, o potentă de afirmare şi o strălucire cu impact naţional şi internaţional pe care o poate avea o instituţie de spectacol”, a spus ministrul.

 

În ceea ce priveşte nouă sală a Teatrului de Operetă Ion Dacian, inaugurată la începutul anului 2015 după o investiţie de 9 milioane de euro şi închisă după 6 luni, fiindcă nu era funcţională, ministrul spune că studiază problema.

 

„S-au investit într-adevăr în acea clădire sume importante, printr-un contract iniţiat de Operă. Este un dosar care este în atenţia mea în acest moment  şi pe care am să-l tratez cu cea mai mare seriozitate. Nu au fost lucrări iniţiate de MInisterul Culturii. Au fost lucrări iniţiate de Operă, când Opera şi Operetă au fuzionat. Tocmai de aceea trebuie să vedem exact în fel se poate ieşi, suntem într-un impas, şi nu se poate ieşi decât printr-o studiere foarte atentă a dosarului existent. În momentul de fată avem o situaţie care este pe cale să îmi fie prezentată, este o situaţie pe care am cerut-o la începutul mandatului. Vom face o comunicare oficială din partea ministerului atât pentru situaţia de la operă cât şi pentru clădirea Operetei”, a încheiat Corina Şuteu

 

(Sursa: HotNews.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here